Nicolae Stanciu e pe val în Arabia Saudită! Dublu assist pentru echipa lui Contra, după ce a înscris în fața lui Al Hilal 

Nicolae Stanciu e pe val în Arabia Saudită! Dublu assist pentru echipa lui Contra, după ce a înscris în fața lui Al Hilal  Stranieri

Damac a jucat în deplasare cu Al Khaleej în etapa a opta din Premier League a Arabiei Saudite. 

Echipa lui Cosmin Contra venea cu moral bun după remiza cu Al-Hilal din etapa trecută, scor 1-1, adusă de golul marcat de Nicolae Stanciu din lovitură liberă, în fața unor nume uriașe precum Neymar, Bono sau Mitrovic. Căpitanul naționalei se află într-o formă bună de la transferul în Arabia Saudită și continuă să confirme. Mijlocașul a înscris și în King's Cup cu Al-Qaisumah, scor 2-1, iar acum a fost din nou decisiv. 

Nicolae Stanciu, decisiv în ultima victorie a lui Damac

Deși nu a mai marcat, Nicolae Stanciu a pasat decisiv la golul din minutul 43 al lui Chafai, care a deschis scorul cu o lovitură de cap, după centrarea bună din corner a românului. Același Stanciu i-a oferit un assist și lui N'Koudou, în minutul 56, pentru golul de 2-0. 

  • Nicolae Stanciu E Pe Val In Arabia Saudita Dublu Assist Pentru Echipa Lui Contra Dupa Ce A Inscris In 2

Forma bună a lui Nicolae Stanciu reprezintă o veste bună pentru selecționerul Edward Iordănescu. Mijlocașul se află pe lista preliminară a stranierilor și va fi, cu siguranță convocat. Fotbalistul român a marcat în victoria cu Kosovo, scor 2-0. 

Lista preliminară a stranierilor anunțată de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Belarus și Andorra

PORTARI: Ionuț Radu (Bournemouth | Anglia, 4/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 25/2), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Andres Dumitrescu (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI: Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 2/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0);

ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 38/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Florin Tănase (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Florin Andone (CD Eldense | Spania, 25/2).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!