Mijlocașul de 31 de ani nu a exclus această posibilitate, lăsând loc de speculații în rândul suporterilor roș-albaștri.
Întrebat despre viitorul său, Stanciu a fost rezervat, dar răspunsul său a fost suficient pentru a alimenta speranțele fanilor: "Se apropie momentul, sunt sigur că veți afla în curând unde o să fiu", a declarat căpitanul naționalei, potrivit Digisport.
Stanciu nu respinge o posibilă revenire la FCSB
Deși impresarul său, Anamaria Prodan, a evitat să ofere detalii concrete despre o posibilă mutare, aceasta a confirmat că Stanciu primește numeroase telefoane legate de viitorul său și că, deocamdată, fotbalistul preferă să rămână concentrat pe actualul sezon din Arabia Saudită.
"Nu vrea să comenteze, toată lumea îl sună și pe el direct. E așa o chestie tacită. Este la echipă, vrea să stea liniștit, este mai bine așa. Mi-a și zis: 'Ana, sunt sub contract acum, mai am timp, e totul ok'", a spus Anamaria Prodan, potrivit Sportpesurse.
Patronul FCSB, Gigi Becali, nu și-a ascuns dorința de a-l readuce la FCSB și a lăsat de înțeles că o astfel de mutare ar putea deveni realitate în vară. Având în vedere că Stanciu ar putea deveni jucător liber de contract, șansele ca această revenire să se concretizeze par mai mari ca niciodată.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Nicolae Stanciu în privința viitorului său.