VIDEO ”Nightmare” Alex Mățan! Gol și pasă de gol în doar 5 minute pentru Columbus Crew, care a distrus-o pe Los Angeles

Alex Matan Columbus Crew CONCACAF Champions Cup Los Angeles FC MLS Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 Iulie 2024, 09:00
Data actualizarii: Duminica 14 Iulie 2024, 09:06

Mijlocașul ofensiv român este campion en-titre în MLS și finalist în echivalentul Champions League din America de Nord și Centrală.

Cu Alex Mățan dezlănțuit, Columbus Crew a distrus-o în deplasare pe Los Angeles FC, scor 5-1 în Major League Soccer în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Mijlocașul ofensiv român a intrat în minutul 83, a dat după doar un minut centrarea ideală de gol pentru 4-0 (Christian Ramirez, '84) și a stabilit scorul final în minutul 89, cu o execuție de efect.

Mățan, neluat în calcul la naționala României de selecționerul Edward Iordănescu, este campion en-titre în MLS și finalist al echivalentului Champions League din America de Nord și Centrală - el a și fost titular în finala CONCACAF Champions Cup din iunie, 0-3 cu mexicanii de la Pachuca.

Ce salariu are Alex Mățan la Columbus Crew

Conform sindicatului jucătorilor din MLS, care publică în mod regulat cifrele pentru întreaga ligă, salariul mediu în MLS este de 594.390 de dolari (546.990 de euro) în 2024.

Lionel Messi, cu un salariu anual de 20,45 milioane de dolari (18,8 milioane de euro) la echipa Inter Miami, este de departe cel mai bine plătit fotbalist din Major League Socce.

Mijlocaşul român Alexandru Măţan, jucătorul echipei Columbus Crew, are un salariu de bază de 450.000 de dolari pe an (câştig total de 483.250 dolari), în timp ce mijlocaşul Enes Sali, transferat recent la FC Dallas de la Farul, câştigă 345.000 de dolari (salariu de bază de 300.000 de dolari).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!