Al Nassr a ajuns la două victorii consecutive sub comanda lui Stefano Pioli. În meciul cu Al Wehda, scorul a fost deschis în minutul 41 de Angelo, care a marcat din pasa lui Sadio Mane.
Nota primită de Alexandru Crețu la meciul cu Al Nassr
Cristiano Ronaldo a stabilit scorul final în repriza a doua, în minutul 56, atunci când a transformat un penalty obținut de Mohamed Al Makahasi.
Alexandru Crețu a fost integralist la echipa pregătită de germanul Joe Zinnbauer. Fostul jucător al Universității Craiova a evoluat pe postul de fundaș central, chiar dacă în Superliga României era unul dintre cei mai eficienți mijlocași ofensivi.
Crețu a primit nota 6.7 din partea site-ului SofaScore, cu doar trei dueluri câștigate dintr-un total de nouă. Crețu a pierdut balonul de 11 ori și a avut o acuratețe a paselor de 64%.
Cristiano Ronaldo a fost notat cu 7.8. Lusitanul a înscris un gol și a avut o precizie a paselor de 76%.
Crețu se află la al cincilea meci în tricoul celor de la Al Wehda și, până în acest moment, a reușit să contribuie doar cu o pasă decisivă.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Crețu, potrivit Transfermarkt.