Formația antrenată de Arne Slot și-a continuat forma excelentă din acest sezon, reușind să obțină o victorie categorică la Londra.
Liverpool s-a impus cu scorul de 6-3, golurile fiind marcate de Luis Diaz (dublă), Mac Allister, Szoboszlai și Mo Salah de două ori, în timp ce pentru gazde au înscris Maddison, Solanke și Kulusevski.
Radu Drăgușin, criticat de fanii lui Tottenham
Titularizat în axul central al apărării alături de Archie Gray, internaționalul român nu a avut o evoluție bună, iar fundașul central a primit cea mai mică notă, potrivit Sofa Score, 5.6.
Nici suporterii lui Tottenham nu au fost impresionați de jocul apărătorului tricolor, iar pe rețelele de socializare au apărut numeroase mesaje.
"A fost îngrozitor", "Radu Drăgușin și Pedro Porro, teribili", "A fost cel mai slab astăzi", "Ce a mai scris agentul lui Drăgușin? Sunt curios dacă s-a uitat la meci", "Archie și Drăgușin au fost îngrozitori" sunt doar câteva dintre comentarii.
Florin Manea: ”Mă bucur când Drăgușin mai face câte o greșeală, pentru că din astea înveți!”
Florin Manea a vorbit despre felul în care Radu Drăgușin se simte la Tottenham, după ce a reușit să ajungă în primul 11 al lui Spurs, după accidentările suferite de titularii Cristian Romero și Micky van de Ven.
Agentul care l-a transferat pe Drăgușin de la Genoa în Premier League a explicat că, deși jocul propus de Ange Postecoglou este unul diferit de cel al echipei naționale, Radu Drăgușin a reușit să se adapteze și a ajuns să aprecieze stilul ofensiv al antrenorului australian.
”Eu cred că da, eu cred că a crescut mult. Jocul ăsta pe care îl practică Tottenham e destul de riscant pentru fundașii centrali. Sunt expuși, pleacă fundașii stânga, dreapta, rămân doi la doi.
Joci cu atacanți care vin cu fața, care au viteză. E greu să menții un joc 90 de minute fără să ai nicio mică ezitare. E aproape imposibil. Ca fundaș central, poți să joci 85 de minute perfect, greșești o dată și zice că ai nenorocit toată echipa.
E un pic riscant jocul ăsta, dar lui îi place, îl ajută să crească. Mai face câte o greșeală, dar toți fac și e normal. De multe ori, mă bucur când mai face câte o greșeală, pentru că din astea înveți, așa îți crește experiența”, a spus Florin Manea la Digi Sport.