Dennis Man (26 de ani) ar putea deveni cel mai scump fotbalist român din istorie dacă prinde transferul carierei.

Parma a anunțat că internaționalul român poate pleca de la echipă pentru 30 de milioane de euro. "Poate ajunge chiar la Bayern", scriu italienii. 

Totuși, în ciuda interesului crescut manifestat de alte echipe, Giovanni Becali, agentul lui Man, anunță că până în vară nu se pune problema ca "aripa dreaptă" să plece de la Parma.

"M-a chemat și pe mine un italian și mi-a zis: 'ești om serios?' Păi, Parma îțo joacă viața să rămână în A. Mi-ar fi mie rușine și dacă aș avea ofertă mâine să îi propun clubului pentru că e un comportament de un nerușinat, de om obraznic", a mai spus Giovanni Becali pentru PRO TV (SPORT.RO).

Cifrele lui Dennis Man

Cotat la 15 milioane de euro de site-urile de specialitate, Dennis Man a bifat până acum 121 de apariții la Parma și a marcat de 27 de ori. Pe deasupra, a oferit și 16 pase decisive. 

Înainte să ajungă la Parma, Man a trecut pe la FCSB și pe la UTA Arad.

La gruparea roș-albastră, Man a evoluat în 146 de meciuri, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de 49 de ori și să paseze decisiv în 29 de situații diferite.

La echipa ”Bătrânei Doamne”, internaționalul român a marcat 16 goluri în 38 de partide. Pe deasupra, a bifat și patru assist-uri.