Primul roman care a ajuns la Real Madrid, dupa Gica Hagi! Povestea pustiului care marcheaza 79 de goluri intr-un sezon
Are doar 12 ani, insa Real Madrid a pariat deja pe el. Nicusor Craiu este cea mai mare speranta a Romaniei la categoria lui de varsta
Madrilenii l-au descoperit pe cand juca la Rayo Vallecano si a stabilit un record incredibil - 79 de goluri intr-un singur sezon.
Intr-un interviu acordat site-ului oficial al Federatiei Romane de Fotbal, pustiu spune ca abia asteapta sa imbrace tricoul nationalei noastre.
* Nicușor, ești unul dintre numeroșii juniori romani care evolueaza in Spania. Ce calitați te-au recomandat pentru Real Madrid și cum ai ajuns aici?
Vin de la o echipa din divizia secunda, Rayo Vallecano, unde am jucat doi ani. In primul sezon la Rayo am marcat 79 de goluri, un record pentru club, iar in al doilea an am jucat la o categorie mai mare de varsta și am ieșit din nou golgheter: aproape jumatate din cele 22 de goluri le-am inscris cu capul. Real Madrid m-a urmarit și m-a chemat cand eram la Rayo, dar tatal meu nu m-a lasat sa merg pentru ca a considerat ca inca nu era timpul sa fac acest pas. In vara anului trecut, am devenit jucatorul lui Real.
* Pana anul trecut, ai jucat atacant. Acum ești folosit pe postul de mijlocaș. Te simți mai bine in spatele varfurilor?
La inceput nu ma regaseam și nu ma simțeam in largul meu cand jucam pentru ca nu eram obișnuit cu poziția, dar antrenorul mi-a zis ca viitorul meu este acest post pentru ca sunt puternic din punct de vedere fizic și pot trage ușor intreaga echipa dupa mine. Acum ma simt foarte bine și imi place mai mult sa joc mijlocaș, mai ales ca marii fotbaliști ai lumii au evoluat și ei pe acest post. Pe Kaka l-am și cunoscut personal, cand am filmat impreuna un spot publicitar.
* Din cate știu, ai practicat karate inainte. Te ajuta lucrurile invațate la acest sport in jocul de fotbal?
Am inceput cu karate, sport pe care l-am practicat timp de patru ani. Am caștigat mai multe concursuri și am centura maro, dar la varsta de zece ani a trebuit sa abandonez pentru ca nu mai aveam timp. Oricum, faptul ca am facut karate m-a ajutat foarte mult in fotbal, atat mental cat și fizic.
* Cum te descurci la școala și ce performanțe fotbalistice ai obținut pana acum?
Am implinit acum cateva zile 12 ani, sunt in clasa a șasea și de invațat invaț foarte bine. In afara de doua note de 8, am numai 10. Iar la fotbal am caștigat pana acum patru trofee personale in turnee și doua titluri de campion cu echipa.
* Anul 2011 a inceput perfect pentru tine, cu cate un gol marcat in primele trei meciuri (4-1 cu Atletico Madrileno, 8-0 cu EFMO Boadilla și 6-0 cu Las Rozas). Care este cel mai frumos gol al tau din acest sezon și cum l-ai inscris?
Cel mai frumos a fost cel cu Boadilla, dintr-o lovitura libera de la 35 de metri. Am șutat in forța, la vinclu, și am simțit o bucurie imensa cand am vazut mingea in plasa.
* Echipa ta caștiga aproape toate meciurile la scor. Totuși, in actualul campionat ați avut probleme cu marea rivala Atletico Madrid, care v-a invins de doua ori. Cum ai simțit tu un derby la juniori intre Real si Atletico?
Un derby este un derby indiferent de nivelul la care se disputa. Insa Atletico a caștigat pentru ca are doi jucatori de culoare care sunt frați și care au fost in probe la Real dar nu au ramas din cauza ca, din cate am ințeles, au… 14 și 15 ani și au refuzat sa se prezinte la niște controale. Iar acum este foarte posibil ca rivalii noștri sa piarda 12 puncte.
„Vreau sa joc la naționala Romaniei pentru ca sunt roman!”
* Peste aproximativ un an și jumatate vei putea fi convocat la naționala Romaniei, la cea mai tanara categorie de varsta. Vei raspunde convocarii sau te vei gandi la posibilitatea de a reprezenta Spania?
Se spune ca trebuie sa ramai cu mama care te-a adoptat și care te crește, nu cu cea care te-a nascut dar care nu mai este langa tine, insa sunt conștient ca este mai greu pentru mine sa joc la selecționata Spaniei. Eu vreau sa evoluez pentru naționala Romaniei și, daca voi fi convocat, voi da totul pentru țara mea pentru ca, pana la urma, sunt roman!
* Ce ai facut in etapa disputata ieri și ce urmeaza acum pentru tine?
Am jucat prima repriza și am marcat un gol exact cum imi place mie: cu capul, dupa o lovitura de colț perfect executata. Meciul s-a terminat 4-0, adversara noastra a fost Alcobendas, o echipa buna, de pe locul patru, așa ca am alergat mult pentru ca presiunea era mare și jucam și in deplasare. In plus, eu am avut și sarcini defensive. Legat de viitor: simt ca pot mai mult și vreau sa ajung la aceeași forma pe care am avut-o in ultimul an, mai sunt destule etape de jucat in campionat, maine avem un meci de pregatire cu o echipa formata din jucatori mai mari decat noi, iar din vara aceasta va rula la cinematografe un film despre fotbal, „El sueno de Ivan”, in care am avut și eu un rol.
Sursa: www.frf.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News