Evoluția sa a fost punctată cu nota 1 de către site-ul britanic Spurs Web, cea mai mică notă acordată unui jucător al lui Tottenham după primele 45 de minute.
Criticile la adresa lui Drăgușin au vizat în special implicarea sa directă la unul dintre golurile marcate de Everton, precum și dificultățile în construirea jocului din propria jumătate.
Radu Drăgușin, criticat de britanici
"Drăgușin a păcălit fotbalul pentru că încercarea sa de a se apăra la golul Ndiaye a fost o rușine. Cu mingea la picior, a refuzat să joace în față, cel mai probabil din cauza lipsei abilității de a pasa. Fundașul central perfect în era lui Ange, felicitări echipei noastre de scouting", a notat sursa citată mai sus.
Totuși, site-ul Sofascore a fost mai blând cu fotbalistul român, acordându-i nota 6,1, a doua cea mai mică notă de la Tottenham, după Gray, care a primit 5,7 pentru că a marcat în proprie poartă.
Deși englezii l-au criticat, Radu Drăgușin foarte implicat în jocul echipe, fiind victimă a unui fault dur din partea lui Dominic Calvert-Lewin, care l-a lovit la cap și i-a spart arcada.
Tottenham a intrat în dezavantaj la vestiare, fiind condusă cu 3-0. Fundașul român nu a mai revenit de la vestiare, fiind înlocuit de Richarlison.