EXCLUSIV Radu Drăgușin e fotbalistul român special. "Are mașină ieftină, la mâna a doua, și un ceas normal!"

Radu Drăgușin e fotbalistul român special. Are mașină ieftină, la mâna a doua, și un ceas normal! Stranieri

Fundașul central împrumutat de Juventus la Sampdoria este un jucător atipic, departe de imaginea creată fotbaliștilor români, care sunt considerați mari cheltuitori și cu aere de vedetă. 

Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a spus că fotbalistul său nu este judecat la adevărata sa valoare în România, pentru că este un jucător cu foarte mult bun-simț, care nu vrea să epateze prin etalarea de mașini scumpe sau prin alte excentricități tipice fotbaliștilor români care dau de bani la vârste fragede.  

  • Radu Drăgușin a refuzat convocarea la naționala U21, după ce a fost, inițial, chemat la lot de Florin Bratu pentru meciurile amicale cu Suedia și Mexic.

"Radu are ceas de 500 de euro, nu de zeci de mii"

"Radu are ceas Apple de 500 de euro, nu de zeci de mii, cum aveau alți fotbaliști români, care au fost făcuți pachet și au fost trimiși înapoi în țară. Are o mașină Audi Q5, de 20.000 de euro, nici măcar nu e nouă. Are un salariu de zeci de mii de euro pe lună, dar e o persoană cumpătată și un tânăr care pune fotbalul pe primul loc. Dacă doar din cauza faptului că nu și-a luat Ferrari de 200.000 de euro și nu cheltuie banii pe brizbrizuri la modă se consideră că nu e fotbalist de mare valoare, atunci nu e. De aia poate că nu place tuturor. Să vă zic ceva. 

Radu Drăgușin a luat nota 9,16 la BAC

El a refuzat să vină pentru un meci amical al naționalei (n.r.-  cantonamentul preolimpic din Spania, unde au avut loc meciurile amicale cu Mexic și Australia), pentru că trebuia să își dea Bacalaureatul. Mi-a zis 'Eu nu am învățat nimic, dacă mă duc la lot, nu am timp să recuperez și nu o să iau Bac-ul. Mi-am pus meditatori și fac cinci ore de meditații pe zi. Nu am cum să mă duc acum, pentru mine este important să iau Bacalaureatul'. I-am zis că așa facem, dacă asta își dorește. A luat nota nota 9,16 la Bac. Poate cei de la FRF au crezut că eu l-am influențat să nu vină la lot și vor să își facă acum ambiția. L-au chemat la meciul amical cu Georgia și l-au băgat 8 minute, ceea ce nu e normal.

"Nu a întrebat vreodată cât va avea salariul"

Copilul este senzațional! E de o modestie ieșită din comun, e un băiat foarte serios. Nu e golănaș, nu comentează, nu e tupeist... E cum trebuie să fie, că de aia e la nivelul la care e. Că nu îl lua Sampdoria că e frumos sau că s-a dat vreo șpagă. L-au luat pentru că au încredere în el și au primit referințe bune. O să îi vină rândul și o să joace.

Sunt mulți juniori care au fost la cluburi importante europene, dar pentru foarte puțini s-au propus contracte la seniori. El are contract cu Juventus pe patru ani, cu cheltuieli de câteva milioane de euro, dar a cerut să plece împrumut, pentru că vrea să aibă șanse să joace mai mult. Altul stătea liniștit la Juve și lua banii. Nu a întrebat vreodată cât va avea salariul, vrea doar să joace fotbal", a spus Manea pentru Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT




















Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!