OFICIAL Rareș Ilie, prezentat oficial la Maccabi Tel Aviv! Primele declarații

Rareș Ilie, prezentat oficial la Maccabi Tel Aviv! Primele declarații Stranieri

Rareș Ilie (19 ani) va fi împrumutat de Nice în această iarnă, la doar jumătate de sezon după ce a fost cumpărat de la Rapid în schimbul sumei de 5 milioane de euro.

Rareș Ilie semnează cu Maccabi Tel Aviv

UPDATE, 15:55: Maccabi Tel Aviv a anunțat împrumutul lui Rareș Ilie până la finalul sezonului. Mijlocașul, care va purta numărul 11, a oferit o primă reacție.

"Sunt fericit să fiu la Maccabi Tel Aviv și nerăbdător să îmi ajut colegii în atingerea obiectivelor. Când am jucat aici cu Nice, în vară, îmi aduc aminte că a fost o atmosferă senzațională pe Bloomfield", a spus Rareș Ilie.


Deși antrenorul interimar Didier Digard spunea ieri că nu crede că vor exista alte plecări de la Nice pe finalul perioadei de mercato, realitatea ar fi alta. Rareș Ilie a ajuns în această dimineață în Isrel pentru a efectua vizita medicală și a semna cu Maccabi Tel Aviv, anunță publicația locală One.

Potrivit jurnaliștilor israelieni, Rareș Ilie va fi împrumutat la Maccabi Tel Aviv până la finalul sezonului, fără opțiune de cumpărare.

Sport5, o altă publicație din Israel, anunță: "Împrumutul lui Rareș Ilie la Maccabi Tel Aviv este rezolvat. Clubul l-a adus gratis de la Nice, iar francezii au refuzat să includă și o opțiune de cumpărare".

În tricoul lui Nice, Rareș Ilie a înfruntat-o pe Maccabi Tel Aviv de două ori în acest sezon, în play-off-ul Conference League. Mijlocașul român a jucat 65 de minute în meciul tur, din deplasare (0-1) și 77 de minute în retur (2-0 d.p).

Maccabi Tel Aviv, de 24 de ori campioană a Israelului, ultima oară în 2020, este antrenată în prezent de spaniolul Aitor Karanka, fost secund la Real Madrid în mandatul lui Jose Mourinho și ex-princiipal la Middlesbrough, Nottingham Forest, Birmingam sau Granada.

După 20 de etape din acest sezon, noua echipă a lui Rareș Ilie ocupă locul secund în campiontul din Israel, cu 44 de puncte, la cinci lungimi în spatele liderului Maccabi Haifa.

Rareș Ilie, doar 366 de minute la Nice în jumătate de sezon

Rareș Ilie (19 ani) a prins foarte puține minute la Nice după transferul de la Rapid, din vară.

Rapid ar fi încasat suma de 5 milioane de euro pentru transferul lui Rareș Ilie, însă mijlocașul a traversat o primă parte de sezon complicată în Franța. A jucat în doar 8 meciuri, iar ultima sa aparție într-un duel oficial a fost pe 6 octombrie, într-un duel cu Slovacko din Conference League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!