Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, dorit de AS Roma
Radu Drăgușin (21 de ani) a devenit una dintre prioritățile celor de la AS Roma pentru fereastra de mercato din iarnă, potrivit presei din Italia, însă transferul fundașului român de la Genoa nu va fi ușor de realizat.
Cu evoluții solide atât în Serie B, cât și în acest sezon, după promovarea în Serie A, Drăgușin a intrat pe radarul mai multor formații importante din Europa. Corriere dello Sport a scris, duminică, despre interesul celor de la AS Roma, care și-ar dori să îl împrumute pe stoperul naționalei României în iarnă, cu opțiune de transfer definitiv.
Genoa nu vrea să îl vândă pe Drăgușin în iarnă
Jurnaliștii italieni susțin că Genoa are o poziție clară în cazul lui Drăgușin și nu va accepta să îl cedeze pe fundașul român în mijlocul sezonului.
"AS Roma pare că l-a identificat pe Drăgușin drept varianta ideală pentru întărirea defensivei. (...) Totuși, nu va fi deloc simplu transferul.
Toți cei din conducerea clubului Genoa continuă să repete că nu vor să vândă niciun jucător de top în fereastra de transferuri din iarnă, iar Drăgușin, evident, intră și el în această categorie", a scris Calcio Mercato.
Drăgușin, spre Premier League?
În schimb, italienii susțin că Drăgușin are șanse mai mari să ajungă în Premier League, la finalul acestui sezon.
"Celor de la Roma nu le va fi simplu să-l transfere nici în iunie. Potrivit agentului Florin Manea, jucătorul este pe lista unor cluburi din Premier League de ceva vreme, care ar fi gata să ofere câteva zeci de milioane de euro pentru transfer.
Dacă posibilitatea ca Drăgușin să ajungă în Anglia este reală, atunci cu siguranță aceasta va fi prioritatea jucătorului", a mai scris sursa citată.
Radu Drăgușin a devenit cel mai valoros fotbalist român
Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul celor de la Genoa, a devenit cel mai valoros fotbalist român la ora actuală. Transfermarkt îl evaluează acum la 10 milioane de euro, o creștere de două milioane de euro față de precedenta estimare, din iunie, de la momentul promovării în Serie A.
- Radu Drăgușin a fost integralist la Genoa în toate cele 9 meciuri din acest sezon. Fundașul a oferit o pasă de gol și nu a încasat niciun cartonaș galben În stagiunea precedentă, în care Genoa a reușit promovarea în Serie A, fundașul român a fost folosit în toate cele 38 de meciuri din campionat și a marcat patru goluri.
- Drăgușin a devenit piesă de bază și în naționala de seniori a României - titular în toate cele 8 partide din preliminariile EURO 2024.
Pe locul secund în ceea ce privește fotbaliștii români a urcat Daniel Boloca (24 de ani). Mijlocașul născut și crescut în Italia, care a fost transferat de Sassuolo, are parte de un salt spectaculos - de la 3,5 milioane de euro, în iunie, la 8 milioane de euro.
Pentru moment, cotele de piață ale lui Nicolae Stanciu (Damac) și Darius Olaru (FCSB) stagnează la 5,5, respectiv 5,3 milioane de euro, iar cei doi ocupă locurile 3 și 4. Pe poziția a cincea a coborât Răzvan Marin, care a ajuns să valoreze acum doar 5 milioane de euro, cu trei milioane sub estimarea din vară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News