Reactia lui Ranieri, dupa meciul slab facut de Tatarusanu cu PSG: "A fost neatentie"
Ciprian Tatarusanu a primit nota 3 in L'Equipe dupa 1-5 cu PSG.
"Portarul roman nu mai e la fel de linistit in ultima vreme si n-a avut reactiile potrivite la reusitele lui Di Maria si Pastore”, scriu cei de la L'Equipe.
"Multa vreme unul din elementele importante ale defensivei lui Ranieri, romanul e mai putin linistit in ultimul timp. Fata in fata cu Cavani, a evitat al cincilea gol (89), dar a ratat interventia la sutul lui Pastore (65). A parut la fel de lipsit de reactie la reusita lui Di Maria (42)", il critica jurnalistii din Hexagon.
Claudio Ranieri ii ia apararea lui Tatarusanu, cel care si-a salvat echipa in mai multe randuri in acest sezon.
"Contra marilor campioni poti face totul bine, insa ei au cheia sa deschida mereu poarta. Am fost putin neatenti la golul doi, am avut si ghinion la alte goluri. Ne-au fost net superiori. A facut lucruri bune, in 90% din cazuri mingea pe care a respins-o ar fi trecut peste poarta, dar nu s-a intamplat asa acum. A fost ghinion. Nu am ce sa-i reprosez, niciodata", a spus la finalul partidei antrenorul Ranieri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News