Reacția mamei lui Drăgușin după ce numele fotbalistului a fost menționat în scandalul din Italia

Reacția mamei lui Drăgușin după ce numele fotbalistului a fost menționat în scandalul din Italia Stranieri

Numele unui fotbalist român de top a fost menționat în ancheta realizată de procurorii din Italia, care au luat la bani mărunți fotbaliștii care pariază. 

Fotbalistul italian Nicolo Fagioli, suspendat şapte luni pentru pariuri ilegale, a declarat că are datorii de circa trei milioane de euro şi s-a împrumutat de la fundaşul român Radu Drăguşin după ce ar fi fost ameninţat cu bătaia.

Svetlana Drăgușin, mama stoperului naționalei, a vorbit pentru Orangesport despre situația fiului său. Fosta mare jucătoare a naționalei de baschet spune că Radu Drăgușin și Fagioli au fost colegi până la 16 ani la Juventus Primavera. 

  • Transferul Carierei Pentru Radu Dragusin Clubul Urias Care Il Vrea 1

Svetlana Drăgușin: "Radu nu avea de unde să ştie că Fagioli avea o problemă"

„M-a luat prin surprindere faptul că Drăguşin este asociat în scandalul pariurilor în urma unui împrumut pe care l-a efectuat o singură dată, cu un an şi jumătate înainte. A fost un împrumut efectuat fostului coleg de la Primavera cu care a trăit împreună de la 16 ani până când Radu a făcut pasul următor. Nu e normal să asociezi un caz clar de parior în tratament, Fagioli, cu un împrumut acordat unui fost coleg.

50.000 de euro este un ceas Rolex. În lumea această a fotbaliştilor, 40.000 de euro nu reprezintă chiar o sumă atât de mare, cu toată lipsa de modestie. Dacă vorbeam de un milion de euro, probabil ne-am fi făcut griji.

Fagioli i-a cerut bani împrumut lui Radu pentru el. Asta ştiu, asta mi-a zis Radu, că Fagioli are nevoie de acei bani pentru el. Radu nu avea de unde să ştie că Fagioli avea o problemă. Este o lume destul de periculoasă, iată că nu ma aşteptam. Fagioli e un copil care a crescut cu Radu, dar uite că nu poţi să ştii ce ascunde un om în spatele unei imagini de fotbalist la Juventus”, a declarat Svetlana Simion pentru Orangesport.

Jucătorul lui Juventus ''paria în mod compulsiv din faţa televizorului, pe orice eveniment sportiv pe care îl vedea, inclusiv fotbal... chiar şi Serie B şi Lega Pro (liga a treia), dar niciodată pe meciurile echipelor Cremonese şi Juventus'', a declarat el pe 28 septembrie în faţa comisiei Federaţiei Italiene de fotbal (FIGC), după cum relatează presa italiană.

  • Fagioli a spus că datoriile sale sunt de trei milioane de euro, 110.000 la betar.bet şi specialibet.bet, circa 1,5 milioane la bullbet23.com, aproximativ 1,3 milioane la o altă platformă ilegală, 17.000 de euro la una legală şi 31.000 la swissbet.

Mijlocaşul a povestit că a fost ameninţat că i se rup picioarele dacă nu îşi achită datoriile, iar atunci a apelat la coechipieri pentru a se împrumuta.

''I-am cerut 40.000 de euro lui Gatti, spunându-i că vreau să îmi cumpăr un ceas, iar conturile mi-au fost blocate de mama mea. Drăguşin (ajuns între timp la Genoa) mi-a împrumutat 40.000 de euro în octombrie 2022'', a mărturisit Fagioli.

Jucătorul italian a relatat şi cum a început să parieze: ''Am început în cantonamentul echipei U-21 şi m-am trezit într-o stare de stres cauzată de datorii. Nu mai puteam dormi. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât eram mai obsedat de datorii. Datoriile au continuat să crească şi mă gândeam la jocuri de noroc doar pentru a încerca să-mi revin''.

Fagioli a spus că Sandro Tonali (acum jucătorul echipei Newcastle United) a fost cel care l-a iniţiat în pariuri: ''Tonali a fost cel care mi-a sugerat să pariez pe Icebet şi cel care m-a înregistrat pe un cont de pe site-ul respectiv''.

  • Nicolo Fagioli a primit o suspendare de şapte luni după ce a recunoscut că a pariat pe meciuri de fotbal, a decis marţi procurorul Federaţiei italiene de fotbal (FIGC), citat de agenţiile ANSA şi EFE. Fagioli, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea amendat cu 12.500 de euro şi va trebui să participe la şedinţe de tratament pentru a lupta cu dependenţa sa de jocurile de noroc.
  • Mijlocaşul a fost găsit vinovat de încălcarea articolului 24 din codul fotbalului italian, care interzice pariurile la evenimentele fotbalistice organizate de FIGC, UEFA şi FIFA.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!