Sapunaru pierde si meciul de Liga cu Zenit! Antrenorul NU l-a inclus in lot!
Sapunaru nu a fost inclus in lotul pe care Vitor Pereira l-a convocat in vederea meciului cu Zenit Sankt Petersburg, de miercuri, din grupa G a Ligii Campionilor.
Presa portugheza subliniaza ca Sapunaru nu a fost inclus in lot din considerente tehnice, FC Porto neoferind niciun detaliu privind absenta romanului. Inainte de meciul cu Benfica s-a scris ca antrenorul Pereira il considera limitat pe fundasul roman.
In schimb, la FC Porto revine in lot atacantul James Rodriguez, suspendat la meciul cu Benfica, scor 2-2, din campionatul Portugaliei.
Meciul Zenit Sankt Petersburg - FC Porto se disputa, miercuri, de la ora 19.00, in etapa a doua a grupei G a Ligii Campionilor.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News