Scoțienii anunță ce se întâmplă cu Ianis Hagi dacă nu va pleca de la Rangers în această vară

Scoțienii anunță ce se întâmplă cu Ianis Hagi dacă nu va pleca de la Rangers în această vară Stranieri

Ianis Hagi nu mai este dorit de Rangers, însă mijlocașul continuă să se pregătească cu echipa secundă a clubului scoțian.

Revenit în această vară la Rangers după împrumutul la Alaves, Ianis Hagi nu își găsește locul sub comanda antrenorului Philippe Clement. Tehnicianul belgian a transmis că mijlocașul român nu intră în planurile sale și că se caută o soluție prin care fiul "Regelui" să fie vândut.

Ianis Hagi ar putea reveni în lotul lui Rangers dacă nu va pleca în această vară

Ianis a jucat două partide la echipa secundă a clubului, a avut evoluții apreciate, iar în presa din Scoția a apărut informația potrivit căreia internaționalul român și-ar dori să rămână la Rangers, în ciuda planurilor făcute de club.

În cazul în care Ianis Hagi nu își va găsi o nouă echipă până pe 30 august, atunci când se încheie fereastra de mercato în cele mai importante campionate din Europa, scoțienii se așteaptă ca Philippe Clement să revină asupra deciziei și să îl reintegreze în lot.

"Se spune că internaționalul român și-ar dori să rămână la Rangers, chiar dacă i s-a transmis că nu mai este dorit de Clement. O clauză din contractul său i-ar crește salariul săptămânal cu 6.000 de lire în cazul în care va mai juca.

S-a scris că Fiorentina l-ar dori pe Ianis Hagi, însă transferul nu s-a realizat, astfel că Rangers, până acum, nu beneficiază nici de vreo sumă de transfer, nici de jucător pe teren.

În cazul în care Hagi va rămâne la Rangers și după încheierea ferestrei de mercato, iar noi transferuri nu vor mai exista, atunci cu siguranță va candida pentru reintegrarea în lot", scrie Ibrox News.

Philippe Clement, despre jucătorii lui Rangers care refuză să plece, deși nu mai sunt doriți: "Nu le pot pune pistolul la tâmplă"

Întrebat vineri despre situația jucătorilor care nu mai intră în planurile sale, dar refuză să părăsească clubul, acesta fiind și cazul lui Ianis Hagi, Philippe Clement a spus că nu poate face nimic în această situație. Tehnicianul belgian a transmis însă că întreaga sa energie se va concentra asupra fotbaliștilor pe care se bazează în actuala stagiune.

"Pentru club este important să vândă jucători pentru a putea aduce alții. Unii dintre ei știau de mult timp acest lucru, însă sunt în continuare aici, iar acest lucru îngreunează situație.

Asta e, nu pot să le pun pistolul la tâmplă pentru a-i da afară de aici. Nu asta e ideea. Nu este ceva ce eu pot să controlez. Toată energia se îndreaptă către jucătorii care sunt aici și vor fi aici", a spus Philippe Clement, potrivit BBC.

Ianis Hagi nu a făcut parte din lot la niciun meci disputat de Rangers în acest sezon. Mijlocașul a fost trimis la echipa secundă a clubului, unde a jucat în câteva partide și a avut evoluții apreciate.

Presa din Scoția: 600.000 de lire sterline, motivul pentru care Rangers vrea să scape de Ianis Hagi

După ce Ianis Hagi a fost trimis la echipa secundă a lui Rangers, presa din Scoția a dezvăluit motivul pentru care formația de pe Ibrox insistă să se despartă de jucătorul pentru care a plătit 3,5 milioane de euro, în 2020.

Daily Record a scris că Rangers evită să îl mai folosească pe Ianis Hagi pentru a nu se activa o clauză referitoare la numărul de meciuri jucate prin care românul ar beneficia de o remunerație îmbunătățită. Dacă playmaker-ul ar mai fi utilizat, atunci salariul său săptămânal ar crește cu 6.000 de lire sterline. În total, aproximativ 600.000 de lire sterline în plus pentru cei doi ani de contract pe care îi mai are.

"Philippe Clement ar considera că acești bani în plus pentru Ianis Hagi ar putea să fie cheltuiți mai bine de Rangers în altă parte.

Fanii lui Rangers sunt împărțiți. Unii îl cer înapoi la echipă după prestațiile sale impresionante de la echipa B, unde a reușit un hat-trick contra lui Derby County", au scris scoțienii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!