Sezon de excepție pentru fotbalista română care a evoluat în 8 țări: ”47 de goluri și peste 30 de pase de gol”
Laura Rus este una dintre cele mai reprezentative jucătoare din țara noastră, fiind campioană în Belgia, Danemarca și Cipru.
Atacanta Laura Rus (34 de ani), una dintre cele mai importante fotbaliste din România, a avut un sezon perfect la Apulia Trani, cu care a obținut promovarea în Serie B.
”SIAMO IN B!!! Atunci când muncești, visele chiar devin realitate!! Am obținut promovarea în SERIE B cu Apulia Trani, după un sezon încărcat, în care am avut 47 de goluri și peste 30 de pase de gol!
O zi istorică pentru mine, pentru club, pentru toți cei care ne-au susținut și ne-au fost alături pe tot parcursul sezonului! Atunci când există pasiune și dorință, nimeni și nimic nu te poate opri!”, a scris Laura pe pagina personală de Facebook.
Din Coreea de Sud până în Islanda, via Italia sau Belgia
Fotbalista din Bocșa a evoluat până acum la cluburi din 8 țări: România (Pandurii Târgu Jiu), Spania (Sporting Huelva), Cipru (campioană cu Apollon Limassol Ladies), Danemarca (campioană cu Fortuna Hjorring), Coreea de Sud (Icheon Daekyo WFC), Italia (Sassuolo, Hellas Verona, Apulia Trani), Belgia (campioană cu Anderlecht) și Islanda (Tindastoll).
Foto: Facebook - Laura Rus
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News