Sezon de vis pentru Denis Drăguș! Clubul care poate da lovitura în vară
Denis Drăguș traversează cel mai bun sezon din carieră la Gaziantep, formație unde este antrenat de Marius Șumudică.
Radioteleviziunea belgiană RTBF se întreabă dacă Standard Liege îl va vinde pe Denis Drăguş la un preţ bun la finalul sezonului, profitând de forma arătată de fotbalistul român la Gaziantep FK, echipa din Turcia unde a fost împrumutat de gruparea valonă.
Standard Liege poate profita de sezonul excelent al lui Denis Drăguș de la Gaziantep
Denis Drăguş ar urma să revină la încheierea sezonului la Standard Liege, cu care are contract până în iunie 2025. Atacantul se pregăteşte să joace în această vară la EURO 2024, unde Belgia va fi printre adversarele României.
"Denis Drăguş se simte bine în Turcia... o operaţiune bună pentru Standard?" este titlul articolului de pe site-ul RTBF, potrivit Agerpres.
"Împrumutat fără opţiune de cumpărare la Gaziantep până la finalul sezonului de Standard, Denis Drăguş continuă să scuture plasele în Turcia", remarcă articolul.
Acesta aminteşte că Drăguş a venit în august 2019 la Standard, unde nu a reuşit să convingă, reuşind unsprezece goluri şi două pase decisive în 60 de apariţii. El a început acest sezon ca rezervă la formaţia din Liege, apoi a devenit titular, iar în septembrie a fost împrumutat la Gaziantep, echipă antrenată de Marius Şumudică, unde mai joacă doi români, Alexandru Maxim şi Florin Niţă, cărora în ianuarie li s-a alăturat Deian Sorescu.
În Turcia lucrurile merg foarte bine pentru Drăguş, care este titular incontestabil, iar în douăzeci de meciuri de campionat are zece goluri şi un assist, reuşind o dublă în weekend. Drăguş este pe locul 7 în clasamentul celor mai buni marcatori din această competiţie, după nume ca Edin Dzeko sau Mauro Icardi.
Marius Șumudică: "Drăguș are oferte din Bundesliga și Ligue 1"
Firesc, au venit și ofertele pentru internaționalul român calificat cu reprezentativa lui Edward Iordănescu la Campionatul European din Germania, transmis în direct de Pro TV, Pro Arena și VOYO. Marius Șumudică a dezvăluit că Drăguș are două oferte de la cluburi din campionate importante ale Bătrânului Continent.
”Drăguș este într-o formă extraordinară, vă spun sincer, nici eu nu mă așteptam de la început. Are niște faze pe care rar mi-a fost dat să le văd. Să marchezi zece goluri în campionat în 20 de meciuri e ceva extraordinar.
(n.r. dacă echipele din Turcia sunt interesate de Denis Drăguș) Nu numai din Turcia, din ce știu are deja două oferte în momentul de față, una din Bundesliga și una din Franța, deci amândouă din prima ligă”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News