Situația ciudată trăită de Romario Benzar în Italia: ”Eu cred că e imposibil să se întâmple așa ceva"

Situația ciudată trăită de Romario Benzar în Italia: ”Eu cred că e imposibil să se întâmple așa ceva Stranieri

Romario Benzar era, în perioada în care evolua la FCSB și Viitorul Constanța, unul dintre cei mai buni fundași de bandă din fotbalul românesc.

În 2019, după doi ani la FCSB, Romario Benzar se transfera la Lecce, club aflat în postura de nou-promovat în Serie A. Deși acesta a fost adus pentru a fi un titular incontestabil, Lecce achitând 2 milioane de euro în schimbul său, Benzar nu a reușit să se acomodeze în Peninsulă.

Situația neplăcută trăită de Benzar

După doar șase luni, a fost împrumutat la Perugia, iar după alte șase luni, a revenit în țară, la Viitorul, unde a fost de asemenea împrumutat, Din iulie, s-a întors la Lecee, acolo unde trăiește un coșmar.

Fotbalistul cu 19 prezențe în echipa națională nu este nici măcar în planurile celor de la Lecee, acesta neevoluând deloc în acest sezon. Mai mult, se pare că acesta este și neplătit, susține impresarul său, Florin Iacob.

”Ce se întâmplă cu Benzar? Dragul de el... M-a sunat tatăl lui și mi-a zis că de 10 luni nu a primit salariul în Italia. Eu vă spun ce mi-a zis tatăl lui. Teoretic, eu cred că e imposibil să se întâmple așa ceva”, a spus Florin Iacob la Digisport.

  • 8 meciuri a strâns Romario Benzar în Italia: patru pentru Lecee și patru pentru Perugia, din care trei meciuri au fost în Serie A.
  • 302 meciuri, 11 goluri și 35 de pase de gol a evoluat Benzar în toată cariera, pentru echipele de club.
  • 500.000 de euro este cota lui, conform site-urilor de specialitate.
  • Romario Benzar are un singur trofeu în palmares, campionatul câștigat cu Viitorul Constanța, în sezonul 2016-2017.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!