Împrumutat la Sassuolo, în Serie B, internaționalul român a avut un debut de sezon mai slab, însă și-a câștigat locul de titular la gruparea italiană, având un rol important în rezultatele bune obținute de echipă.
Pentru moment, în șase partide consecutive, Horațiu Moldovan nu a primit decât un singur gol, în partida cu Citadella, pe care Sassuolo a câștigat-o cu scorul de 6-1.
Pentru evoluțiile sale constante, Sassuolo l-a desemnat pe Horațiu Moldovan jucătorul lunii septembrie, iar italienii au realizat un clip cu cele mai bune parade ale românului.
Publicația Mundo Deportivo a scris despre situația portarului tricolorilor, explicând că Horațiu Moldovan a fost împrumutat de Atletico Madrid la Sassuolo pentru suma de 500.000 de euro, iar italienii ar putea să-l cumpere definitiv pentru1,3 milioane de euro.
Potrivit declarațiilor făcute de fostul goalkeeper al giuleștenilor, cel mai mare vis al său este să promoveze în Serie A alături de Sassuolo.