GALERIE FOTO Stanciu l-a surclasat pe Neymar! Notele primite după Damac - Al Hilal + laude în Marca pentru Cosmin Contra
Damac, echipa antrenată de Cosmin Contra, a remizat pe teren propriu contra lui Al Hilal, scor 1-1, în runda a șaptea din campionatul Arabiei Saudite.
Al Hilal, una dintre cele mai valoroase cluburi din Arabia Saudită, cu Neymar, Malcom, Mitrovic, Koulibaly sau Milinkovic-Savic printre titulari, a deschis scorul în minutul 9, când Malcom a marcat din pasa lui Al Dawsari.
Nicolae Stanciu, gol din lovitură liberă contra lui Al Hilal
La Damac, Nicolae Stanciu a fost integralist și a marcat golul egalizator în minutul 68, dintr-o lovitură liberă. Mijlocașul român, aflat la doar al doilea meci în tricoul saudiților, a primit cea mai mare notă din partea site-ului de specialitate Sofascore, 7,2, la egalitate cu doi coechipieri.
În schimb, Neymar, starul pentru care Al Hilal a plătit 90 de milioane de euro, a fost notat cu 6,3. Brazilianul nu a reușit niciun dribling, nu a expediat niciun șut pe spațiul porții și a pierdut toate cele patru dueluri în care a fost implicat.
- Al Hilal rămâne, cel puțin pentru moment, pe primul loc în campionatul Arabiei Saudite, cu 17 puncte în 7 runde, la o lungime peste Al Taawon.
- Damac a urcat pe locul 15, ultimul care asigură salvarea. Trupa lui Contra are patru remize și trei eșecuri în primele șapte etape.
Cosmin Contra, lăudat în Marca după Damac - Al Hilal: "A jucat perfect rolul de David"
Despre meciul din Arabia Saudită a scris și publicația spaniolă Marca. Ibericii au avut cuvinte de laudă pentru echipa antrenată de Cosmin Contra.
"Echipa lui Cosmin Contra a fost mai bună decât cea a lui Jorge Jesus în prima parte. Un joc mai bun, ocazii mai bune, mai multă intensitate, însă mai puțină eficiență.
Damac a continuat pe același trend în repriza secundă. O echipă hotărâtă și periculoasă în atac, pregătită bine de Cosmin Contra și în atacul căreia se află Assan Ceesay. Într-un campionat în care unele echipe au scos carnetul de cecuri, penultima clasată a oferit o lecție de angajament și efort, chiar dacă resursele sunt inferioare.
Damac a fost răplitită în minutul 68, după o lovitură liberă directă. Un șut grozav al lui Stanciu, ajutat de mica contribuție a zidului și a portarului. Echipa lui Neymar a intrat în criză de timp, însă nu a fost funcțională nici în atac, nici în apărare. În ultimele minute, Damac a fost foarte aproape să facă 2-1. Elevii lui Cosmin Contra au jucat perfect rolul de David și i-au dat o lovitură liderului", a scris Marca.
Foto: Twitter @DAMAC_CLUB
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News