Sursele FRF neaga revenirea lui Stefan Radu! "Nu a acceptat nici macar sa discute despre asta" Ce au scris jurnalistii din Italia
UPDATE 14:20: Sursele federale ale celor de la DigiSport au infirmat stirea jurnalistilor italieni de la CittaCeleste, care au scris ca Stefan Radu ar fi tentat sa revina la nationala:
"Este total fals. Stefan Radu vrea sa joace pentru Lazio si echipa nationala l-ar incurca la varsta pe care o are. El nu a acceptat nici macar discutia legata de revenirea sa printre cei convocati inainte de barajul cu Islanda. Iar acum ar renunta la vacanta? Nu se pune problema."
Acum, insa, jurnalistii din Italia noteaza faptul ca fundasul este aproape de o revenire in tricoul Romaniei. Fotbalistul de la Lazio este dorit de Mirel Radoi la nationala, iar cei de la CittaCeleste scriu ca Stefan Radu ar fi tentat sa accepte sa fie capitanul primei reprezentative la Jocurile Olimpice de la Tokio din 2021.
"Fundasul este tentat sa raspunda la chemarea selectionerului la 7 ani dupa retragerea din nationala Romaniei. El este curtat de oamenii de la prima reprezentativa a tarii sale si se gandeste serios la varianta de a reveni, fiind atras de perspectiva unei competitii precum Olimpiada.
Retragerea din 2007 a fost considerata de multa lume inexplicabila, iar majoritatea expertilor din tara lui sunt de parere ca de vina a fost relatia proasta cu antrenorii si coechipierii", au scris jurnalistii de la CittaCeleste.
Mirel Radoi a lasat sa se inteleaga ca si l-ar dori pe Stefan Radu inca din primavara acestui an, lucru punctat si de secundul sau, Nicolae Dica, intr-o declaratie din martie:
"Joaca de 11 ani in Italia, ni-l dorim enorm. Speram ca Mirel sa-l convinga sa vina la echipa nationala. Mirel munceste, a avut discutii cu el. Trebuia sa mearga in Italia pentru Chiriches, dar poate va trece coronavirus mai repede si va ajunge. Incercam sa aducem jucatorii care ne pot ajuta. Noi speram sa-l aducem inapoi."
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News