The Athletic a anunțat de când îl urmărea Tottenham pe Radu Drăgușin! Omul care l-a dus la Juventus a fost implicat 

The Athletic a anunțat de când îl urmărea Tottenham pe Radu Drăgușin! Omul care l-a dus la Juventus a fost implicat  Stranieri

Radu Drăgușin (21 ani) este cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc. 

Fundașul român a semnat cu Tottenham Hotspur, fiind anunțat oficial joi seară. Transferul s-a făcut la suma de 30 de milioane de euro, sumă pe care Genoa o încasează în schimbul lui Drăgușin, care a fost jucător cheie în acest sezon în Serie A. 

Tottenham îl avea ca obiectiv principal pe Radu Drăgușin, însă oficialii englezi au „tremurat” pe final, când pe fir a intrat și Bayern Munchen, făcând o ofertă mult mai atractivă. Fundașul a fost dorit și de Napoli, însă și-a respectat cuvântul dat lui Spurs, după ce a ajuns la un acord verbal, și a ales Premier League. 

Radu Drăgușin a intrat în atenția lui Tottenham în 2021 

Deși oferta oficială a venit abia în ianuarie 2024, se pare că Tottenham îl urmărea pe Radu Drăgușin încă din 2021. Jurnalistul Jack Pitt-Brooke informează, într-un material The Athletic, că interesul pentru fundașul român a apărut la Spurs odată cu venirea lui Fabio Paratici la club, care a ocupat funcția de director sportiv. 

Paratici a fost cel care l-a recrutat pe Radu Drăgușin și la Juventus, astfel că românul i-a rămas în cap odată cu mutarea la Tottenham, italianul urmărindu-l de aproape. 

„Într-un final, saga-ul Drăgușin nu a durat mult până să fie rezolvată. Însă, într-o altă notă, călătoria sa în nordul Londrei era preconizată de mult. Totul a început în vara lui 2021, când Fabio Paratici a ajuns la Spurs să își înceapă munca în calitate de director managerial, având datoria să aducă la viață un lot vechi cu adițiile unor tinere talente din Europa. 

Paratici a luat în considerare cazul lui Drăgușin, care pe atunci avea 19 ani și un jucător marginalizat la Juventus, clubul din Serie A pe care îl părăsea. L-a remarcat pe Drăgușin cu trei ani înainte și l-a transferat la Juventus pentru doar 250.000 de euro, fiind încrezător constant că a fost un fundaș cu talent natural și un atlet care poate să ajungă în vârf. 

Drăgușin și-a dorit întotdeauna să joace în Premier League însă prioritatea la acest punct al carierei era doar să joace, după ce a avut un sezon frustrant pe margine la Juventus. Astfel, a mers la echipa Sampdoria, tot o echipă din Italia, sub formă de împrumut. Paratici a decis să cheltuiască bani pe o opțiune mai scumpă în schimb, transferul lui Cristian Romero de la Atalanta din Serie A, făcut la 42,5 milioane de lire, un alt jucător pe care l-a dus la Juventus în trecut. 

Dând pe repede înainte două sezoane, Drăgușin a început să își facă un nume drept unul dintre cei mai promițători fundași-centrali din fotbalul italian. La al treilea împrumut, la vecina Sampdoriei Genoa, și o coborâre în Serie B cu ei a reușit. După ce Genoa a promovat în vară, transferându-l definitiv, s-a stabilizat la nivel înalt. Paratici, în acest punct, nu mai era angajatul lui Spurs, fiind obligat să își dea demisia în aprilie 2023, în urma comportamentului avut în perioada petrecută la Juventus. Însă a continuat să îi sfătuiacă în recrutări și și-a amintit mereu de Drăgușin”, se arată în articolul scris în The Athletic

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!