Tottenham va avea de luptat cu romanii in Europa League! Mourinho vorbeste la superlativ: "Doar Bayern si PSG reusesc asta!"
Tottenham a eliminat in turul al doilea Europa League pe Lokomotiv Plovdiv, cu scorul de 2-1.
Pentru a doua oara in acest sezon, echipa lui Mourinho va intalni o echipa din Bulgaria. Antrenorul portughez ii lauda pe cei de la Ludogorets, care au reusit performanta de a obtine 9 titluri consecutive. La echipa Bulgara se afla Cosmin Moti, Claudiu Keseru si Dragos Grigore.
Mourinho ii compara pe cei de la Ludogorets cu finalistele din sezonul trecut de UEFA Champions League, Bayern Munchen si Paris Saint-Germain.
"Am jucat deja impotriva unei echipe din Bulgaria, a doua cea mai buna din campionat si a fost un meci foarte dificil. Asa va fi si acesta. Ludogorets are noua titluri de campioana consecutive."
"Nu oricine poate reusi asa ceva. Ei fac asta, Bayern Munchen si nu stiu... poate Paris Saint-Germain. Avem nevoie de puncte si mergem in Bulgaria cu gandul asta. Au o echipa tehnica, cu multa calitate", a declarat Mourinho, care a fost citat de catre Sportal.
Ludogoret - Tottenham este joi seara de la ora 22:00. Claudiu Keseru va lipsi din atacul bulgarilor de la acest meci din cauza unei accidentari. Tottenham are 3 puncte in doua meciuri, iar in ultima etapa a pierdut surprinzator pe terenul celor de la Antwerp. Ludogoret nu are niciun punct dupa doua meciuri disputate in grupa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News