"Rațiu, un risc real de evadare", a titrat publicația catalană Mundo Deportivo, duminică dimineață. Fundașul dreapta este descris drept "una dintre marile revelații ale acestei prime părți de sezon din LaLiga".

"Transferul lui Andrei Rațiu în ianuarie, foarte probabil!"

Publicația catalană amintește despre interesul unor cluburi precum FC Barcelona, Atletico Madrid, Tottenham sau AS Roma pentru Rațiu, iar Mundo Deportivo dezvăluie cum a ajuns românul o variantă pentru formația antrenată de Hansi Flick.

"Numele lui Rațiu a apărut la o întâlnire între Deco, directorul sportiv al Barcelonei, și agenții lui Pedri, care îl reprezintă pe jucătorul lui Rayo Vallecano.

Tottenham și Bayer Leverkusen îl monitorizează pe Rațiu în cazul în care Pedro Porro, respectiv Jeremie Frimpong pleacă, în timp ce italienii de la AS Roma sunt ultimii care s-au alăturat licitației și au intrat în forță", scrie sursa citată.

Rațiu, care are contract până în 30 iunie 2028 cu Rayo Vallecano și o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro, este așteptat să se transfere încă din această iarnă.

"Din ceea ce am aflat, este foarte probabil ca transferul lui Rațiu să se facă în ianuarie. Iluștrii săi pretendenți sunt dispuși să mizeze pe rapida extremă.

Cu trei zile înainte ca fereastra de mercato din iarnă să se deschidă, riscul pentru Rayo ca Rațiu să plece este din ce în ce mai real", a mai scris Mundo Deportivo.

Andrei Rațiu, al treilea Premio Todoterreno în acest sezon

Rațiu a fost desemnat jucătorul lui Rayo Vallecano cu cea mai mare distanță parcursă în luna noiembrie.

"Premio Todoterreno", așa cum este intitulată distincția, este acordat în fiecare lună de Rayo Vallecano. În noiembrie, lună în care echipa a jucat doar două meciuri (1-3 contra lui Las Palmas și 0-1 împotriva celor de la Sevilla), Rațiu a parcurs 21,29 kilometri.

Pentru internaționalul român, recunoscut pentru capacitatea sa de efort remarcabilă, este a treia astfel de distincție în actuala stagiune.

"Rațiu a atins o bornă incredibilă, 21,29 kilometri în noiembrie, și a obținut pentru a treia oară Premio Todoterreno. Cu siguranță nu va fi ultimul.

Fundașul dreapta nu se oprește nicio clipă, indiferent de meci. Este neobosit, iar prestațiile sale excelente au atras atenția multor echipe", a scris recent publicația Union Rayo.