Turcii susțin că Dennis Man s-a înțeles cu Galatasaray! Motivul pentru randamentul scăzut de la Parma
Dennis Man, tot mai aproape de o plecare de la Parma.
După transferurile lui Alexandru Cicâldău (24 ani) și Olimpiu Moruțan (22 ani), Galatasaray mai dorește să se întărească în linia ofensivă cu încă un român. Potrivit Fotomac, Dennis Man (23 ani) s-a înțeles cu gruparea din Istanbul și din iarnă va deveni jucătorul lui Fatih Terim.
De altfel, turcii susțin că publicațiile din Italia le împărtășesc ideea, motivând că fostul atacant al FCSB-ului nu mai dă randamentul dorit la Parma pentru că se menajează pentru noua aventură din carieră.
În cele 9 meciuri bifate în Serie B în acest sezon, Man a marcat doar două goluri, fiind ținut pe bară de fostul antrenor 4 meciuri consecutive.
În eșalonul secund din Italia, sistemul competițional permite echipelor clasate între locurile trei și opt să joace în cadrul unui baraj pentru ultima poziție ce asigură promovarea. Iar în acest moment, Parma se află la 6 puncte distanță față de locul 8, ocupând poziția a 15-a după 16 etape, cu doar 19 puncte acumulate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News