Turcii l-au cumpărat de la Standard Liege pentru 1,7 milioane de euro, iar așteptările din partea românului erau ridicate, însă Drăguș nu a reușit să se impună.
Șenol Guneș încearcă să îl revitalizeze pe Denis Drăguș
S-a vorbit inclusiv despre o plecare prematură a lui Drăguș de la Trabzonspor, iar Genoa, echipa preluată recent de către Dan Șucu, a fost văzută drept o destinație posibilă pentru inernaționalul român.
Conform 61saat.com, Șenol Guneș vrea să o redreseze pe Trabzonspor și, în acest sens, vrea să lucreze și la moralul jucătorilor. Așadar, antrenorul a organizat întâlniri unu la unu cu o parte dintre jucători, iar rezultatele au început deja să apară.
Echipa la care este legitimat Denis Drăguș a câștigat la scor ultimele trei meciuri, cu Alanyaspor (scor 3-0), Antalyaspor (5-0) și Sivasspor (4-0).
Turcii au anunțat că următorul pe lista lui Guneș este chiar internaționalul român: ”Numele jucătorului care va fi chemat la terapie în această săptămână aa fost anunțat. Denis Drăguș, care a fost transferat cu mari așteptări la începutul sezonului, va fi chemat la discuții.
Trabzonspor, care a refuzat ofertele de împrumut pentru fotbalistul român, vrea să îl țină pe Drăguș și să profite de serviciile lui. Soarta lui Drăguș va deveni limpede după ce Șenol Guneș se va întâlni cu fotbalistul săptămâna aceasta”, au scris cei de la 61saat.com.