Bacconi a m-ărturisit că jucătorul care l-a impresionat a fost nimeni altul decât Ianis Hagi, pe care l-a propus celor de la Napoli.
Ianis Hagi, propus la Napoli de către un comentator din Italia
În meciul cu Cipru, Ianis Hagi a fost integralist și a contribuit cu o centrare perfectă la reușita lui Florinel Coman din minutul 83, însă internaționalul român l-a impresionat pe comentatorul italian prin abilitatea sa de a lovi la fel de bine mingea cu ambele picioare, dar și prin polivalența sa.
De altfel, Bacconi spune că transferul lui Ianis Hagi la Napoli ar fi o afacere bună pentru gruparea de pe ”Stadio Diego Armando Maradona”, deoarece, în vară, fotbalistul rămâne liber de contract.
”Am fost recent la București și am avut șansa să admir un jucător care, după părerea mea, poate avea în față o carieră importantă. Mă refer la fiul lui Hagi. Este un jucător subestimat, care poate acoperi mai multe roluri.
Poate fi al doilea vârf, mijlocaș, extremă. Contractul lui va expira curând, va fi liber de contract. Un jucător înalt, cu viziune, joacă la fel de bine cu ambele picioare, va deveni foarte puternic.
Vorbim despre un jucător de cea mai bună calitate, care s-ar potrivi bine pentru Napoli, pentru că este capabil să acopere mai multe roluri.
În plus, faptul că va fi liber de contract în curând i-ar permite clubului condus de Aurelio De Laurentiis să aducă un jucător important fără a investi sume mari de bani”, a spus comentatorul și analistul sportiv, Adriano Bacconi, conform areanapoli.it.
Anunțul lui Ianis Hagi despre viitorul său la Rangers
”Este logic să se scrie când situația unui jucător nu e clară la club. Gândul meu e să fiu la capacitate maximă la Rangers. Avem o finală de Cupă, mai sunt 5-6 săptămâni importante. Trebuie să reducem punctele față de Celtic în campionat. Ăsta e focusul meu, concentrarea mea e asupra lui Rangers, vreau să-i ajut. Știu că sunt capabil să-i ajut, am făcut-o și înainte, am câștigat trofee individual și colectiv, deci gândul meu e doar la Rangers. Apoi, fotbalul e imprevizibil, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla”, a spus Ianis Hagi recent.