Presa spaniolă a dezvăluit că Napoli a purtat negocieri avansate cu Rayo Vallecano pentru transferul lui Rațiu, fiind dispusă să plătească în jur de 10 milioane de euro. 

Cu toate acestea, fotbalistul român ar fi refuzat mutarea în Serie A. Motivul? Dorința de a încheia sezonul în Spania, unde s-a integrat perfect în echipa madrilenă, și de a explora o oportunitate mai atractivă în viitor.

Un fost internațional a vorbit despre transferul lui Andrei Raţiu la Napoli: "Ar fi o mișcare bună!"

În acest context, fostul internațional român Cosmin Bărcăuan a oferit o analiză detaliată a unei eventuale mutări în Serie A. Bărcăuan, cunoscător al fotbalului de top, este de părere că transferul la Napoli i-ar fi prins bine lui Rațiu.

"Cred că pentru el, personal, ar fi o mișcare bună 100%. Napoli e club mare. Acum, un jucător ca să se impună, are nevoie de timp. Dar eu cred că da (n.r - să se impună). Acum, depinde și de forma lui, la momentul actual este într-o formă excelentă, dar sunt mai mulțu factori ce țind e asta. Poate, el poate", a spus Cosmin Bărcăuan, în exclusivitate pentru Sport.ro.

În actualul sezon de LaLiga, Rațiu a jucat 11 meciuri pentru Rayo Vallecano, reușind un gol și o pasă decisivă. Evoluțiile sale consistente l-au transformat într-o piesă importantă în echipa antrenată de Francisco Rodríguez.  

Rayo ocupă locul 13 în LaLiga după 13 etape, cu 16 puncte, dar obiectivul principal al echipei rămâne menținerea în prima ligă și, eventual, o clasare cât mai aproape de zona europeană.