MoldFootball și site-ul oficial al clubului Alaves anunță că fotbalistul Iurie Iovu, internațional moldovean cu cetățenie română în vârstă de 22 de ani, a fost inclus în lotul echipei din La Liga!

”Fundașul clubului croat Istra, Iurie Iovu, împreună cu alți doi tineri jucători ai acestei echipe, se antrenează cu echipa principală a clubului Alaves, anunță site-ul oficial al spaniolilor.

Jucătorii se vor afla în lotul spaniolilor în perioada dintre 30 decembrie - 6 ianuarie.

Alaves ocupă la moment locul 16 din 20 de echipe participante în liga superioară din Spania.

Iovu, în vârstă de 22 de ani, a jucat 4 meciuri pentru naționala Moldovei. Contractul său cu Istra este valabil până în vara anului 2027”, a precizat publicația MoldFootball.

Iurie Iovu, fundaș central de 1,96 metri, în fața transferului carierei

Fundaș central de 1,96 metri, Iovu a debutat pentru seniorii Moldovei la 19 ani și a jucat până acum la Zimbru Chișinău, Cagliari (Serie A, fără să debuteze însă) și Venezia (Serie B, la fel fără să joace) înainte de a ajunge la NK Istra 1961 din orașul croat cu denumirea din limba italiană Pola, folosită și în limba română.

Alaves este echipa la care sezonul trecut a evoluat Ianis Hagi, sub formă de împrumut de la Rangers.