Internaţionala română Camelia Ceasar a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului pe care AS Roma l-a câştigat cu scorul de 1-0 în faţa formaţiei germane VfL Wolfsburg, marţi seara, pe teren propriu, în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor la fotbal feminin.
Portarul (26 ani) a avut cinci intervenţii în acest meci, în care golul victoriei a fost înscris de Manuela Giugliano (14), din penalty.
Camelia Ceasar, goalkeeper-ul Romei: ”Am făcut sacrificii una pentru alta”
''Sunt foarte fericită, pentru că am făcut un meci mare. Am controlat meciul cu jocul nostru.
Ştiam că Wolfsburg este o echipă foarte puternică, dar sunt foarte bucuroasă de prestaţia coechipierelor mele, au fost fabuloase.
În repriza secundă nu le-am oferit ocazii de gol şi am încercat să profităm de fiecare contraatac. Era normal să pună presiune pe noi în repriza secundă, e o echipă foarte fizică.
Ne-am apărat foarte bine şi am făcut sacrificii una pentru alta'', a declarat Ceasar pe site-ul UEFA, citată de Agerpres.
''Liga Campionilor este o competiţie foarte puternică, dar acest rezultat ne va da mult curaj şi multă forţă pentru meciurile care vin'', a mai spus portarul român.
Adversara Wolsburg, echipă de top în Europa
Wolfsburg este dublă câştigătoare a Ligii Campionilor la feminin şi a jucat alte patru finale, ultima în 2023.
În celălalt meci al Grupei A, Olympique Lyon, care deţine recordul de trofee în competiţie (opt, ultimul obţinut în 2022), a dispus de Galatasaray Istanbul cu 3-0.
În Grupa B, FC Twente Enschede a dispus de Celtic cu 2-0, la Glasgow, iar Chelsea a învins-o pe Real Madrid cu 3-2.