OFICIAL Valentin Mihăilă a semnat! Anunțul făcut de club și reacția internaționalului român
Valentin Mihăilă a semnat prelungirea contractului cu Parma. Internaționalul român și-a prelungit înțelegerea până în 2027.
Valentin Mihăilă a semnat un nou contract cu Parma
După luni în șir în care s-a discutat despre viitorul lui Valentin Mihăilă, internaționalul român care a impresionat la EURO 2024 cu viteza sa a semnat un nou contract cu gruparea italiană, care a promovat în sezonul recent încheiat în Serie A.
Mihăilă este jucătorul Parmei din 2020, când s-a alăturat ”Cruciaților” în urma unui transfer de la Universitatea Craiova.
- 2.8 milioane de euro este cota de piață a lui Valentin Mihăilă, potrivit Transfermarkt.
”Parma anunță că Valentin Mihăilă și-a prelungit contractul până la data de 30 iunie 2027, cu opțiune de prelungire cu încă un sezon”, a fost anunțul Parmei.
La scurt timp după anunțul făcut de Parma, a venit și reacția lui Valentin Mihăilă: ”Când m-am întors la Parma, după împrumutul la Atalanta, mi-am spus că cel mai mare obiectiv al meu este să revin în Serie A cu această echipă, în aceste culori, cu acești oameni. Acum ne-am întors în prima ligă și mi-am îndeplinit dorința. Acum mă concentrez să ne menținem aici. Sunt fericit că după luni de discuții între agenții mei și club, am ajuns la un acord.
Le mulțumesc agenților mei, directorilor, președintelui Kyle Krause și coechipierilor mei și staff-ului tehnic. Sunt fericit să îmi continui cariera la Parma, pentru că sunt de părere că mai am multe lucruri de arătat și de oferit fanilor. Când a fost mai greu, am simțit că toată lumea are încredere în mine. Acesta a fost principalul motiv al dezvoltării mele și al restartului meu”, a spus Valentin Mihăilă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News