Valentin Mihăilă, atacantul român al celor de la Parma, a ajuns într-o situație de nedorit în acest sezon din Serie A.
Deși a fost trimis pe teren în multe meciuri și s-a implicat pozitiv în jocul echipei, fotbalistul român nu a reușit să înscrie niciun gol.
Valentin Mihăilă, fără gol marcat în acest sezon
O analiză a statisticilor făcută de italieni a scos la iveală faptul că Mihăilă conduce detașat un clasament negativ! Internaționalul român este jucătorul care a trimis cele mai multe șuturi pe poartă fără a marca: nu mai puțin de 25 de șuturi expediate.
"Valentin Mihăilă este jucătorul care a trimis cele mai multe șuturi în această campanie de Serie A, dar fără să găsească drumul spre gol. 25 de lovituri! Atacantul român caută primul gol în prima divizie a fotbalului italian și pentru a-și îndeplini obiectivul trage constant spre poarta adversarilor. Deocamdată nu prea are noroc", au scris cei de la ParmaLive.
Cotat la trei milioane de euro de site-urile de specialitate, Valentin Mihăilă a bifat 102 apariții până acum la Parma, și-a trecut numele pe tabela de marcaj de 15 ori și a oferit 12 pase decisive.
Valentin Mihăilă (24 de ani) este legitimat la Parma din octombrie 2020 și mai are contract cu echipa din Serie A până la finalul stagiunii 2026/27.