Conform surselor Sport.ro, fostul selecționer al României s-ar afla pe lista extinsă a celor de la AS Roma, care caută înlocuitor pentru Ivan Juric

Allegri și Mancini, primele opțiuni pentru post

Primii doi antrenori contactați de directorul sportiv Florent Ghisolfi au fost Massimiliano Allegri (liber de contract, ultima dată la Juventus) și Roberto Mancini (liber de contract, ultima dată selecționerul Arabiei Saudite), dar cei doi ar fi cerut remunerații consistente și schimbări masive în lot și în organigrama clubului, lucru care nu ar fi pe placul patronului Dan Friedkin

Maurizio Sarri ar fi declinat deja oferta, pentru că ar prefera să preia o echipă la început de sezon, în timp ce Frank Lampard s-ar afla în negocieri avansate cu o echipă din Anglia și are șanse mici să fie noul antrenor al Romei.

Soluțiile la îndemână, cel puțin pentru moment, sunt reîntoarcerea lui Daniele de Rossi sau Rudi Garcia, în timp ce conducerea clubului analizează peste 20 de nume de antrenori, în frunte cu Edin Terzic (liber de contract, ultima dată la Borussia Dortmund), dar printre aceștia s-ar afla și Edi Iordănescu. Singurul antrenor român care a antrenat în Serie A este Mircea Lucescu, care a pregătit echipele Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. 

AS Roma nu trece printr-o perioadă prea bună, ocupând locul 12 în Serie A. Echipa va înfrunta Sampdoria în Coppa Italia (18 decembrie / optimi de finală) și are cinci puncte după patru meciuri în Europa League (1-1 cu Athletic Bilbao / 0-1 cu Elfsborg / 1-0 cu Dinamo Kiev / 1-1 cu Saint-Gilloise).

Iordănescu a revitalizat naționala României

Edward "Edi" Marius Iordănescu (46 de ani) a fost mijlocaș la Steaua, Sportul Studențesc, Panionios, Diplomatic Focșani, FC Rapid, Rocar, Alki larnaka, Petrolul și FC Vaslui. Și-a început cariera de antrenor ca secund la FCSB (2010, 2011-2012) și FC Vaslui (2012), iar ca principal a condus echipele Fortuna Brazi (2013), ASA Tg. Mureș (2013), Pandurii Tg. Jiu (2014-2016), ȚSKA Sofia (2016), Astra Giurgiu (2017-2018), CFR Cluj (2018, 2020-2021), Gaz Metan Mediaș (2019-2020), FCSB (2021) și naționala României (2022-2024).

În palmares are un titlu de campion în Liga 1 (2020-2021), două Supercupe ale României (2018, 2020), titlul de "Antrenorul Român al Anului" (2023) și o calificare la Euro 2024 (neînvins în preliminarii / a câștigat Grupa E, din care au făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina). Conform informațiilor apărute în presă, antrenorul ar fi refuzat oferte concrete venite din Arabia Saudită și Cipru, dar și să devină selecționerul unei naționale europene, în ultimele luni.