Viitorul lui Deian Sorescu, decis! Prima măsură luată de Rakow
Deian Sorescu (25 de ani) și-a încheiat împrumutul de la FCSB și va reveni în Polonia, la Rakow Czestochowa.
Gigi Becali a anunțat că a decis să nu îl transfere definitiv pe Deian Sorescu, iar Rakow este hotărâtă să îi ofere o nouă șansă internaționalului român, conform presei din Polonia.
Rakow îl păstrează pe Deian Sorescu și îi face loc în echipă
Dawid Szwarga, noul antrenor al lui Rakow, vrea să îl vadă la lucru pe Deian Sorescu, iar pentru a-i face loc mai ușor în echipă ar fi hotărât să se despartă de mijlocașul dreapta Wiktor Dlugosz, anunță polonezii de la Weszlo.
Dlugosz (22 de ani), care a jucat în 24 de meciuri din sezonul trecut, ar urma să fie împrumutat sau vândut de Rakow, iar una dintre echipele interesante este Widzew Lodz, formație care a încheiat pe locul 13 în Ekstraklasa.
În aceste condiții, Sorescu ar putea avea o misiune mai simplă în a se impune în primul 11 al campioanei Poloniei. Pe postul de mijlocaș dreapta mai evoluează croatul Fran Tudor, care a fost om e bază în sezonul recent încheiat - 42 de meciuri, 5 goluri și 8 pase decisive.
Rakow va juca în Champions League, iar polonezii vor începe competiția din turul 1 preliminar, fără să fie capi de serie, situație în care se află și campioana României, Farul Constanța.
Sorescu, achiziționat de Rakow în ianuarie 2022, de la Dinamo, pentru 800.000 de euro, mai are contract până în 2025 cu formația din Ekstraklasa.
Gigi Becali: "Ies la război cu avioane F16, dar nu pentru Sorescu"
- 950.000 de euro trebuia să plătească Gigi Becali pentru transferul definitiv al lui Deian Sorescu.
„Am luat decizia finală și i-am și transmis băiatului…deși cineva mi-a zis să stau și să mă gândesc mai bine la varianta transferului definitiv al lui Sorescu. Dar, până la urmă am hotărât că nu voi mai plăti polonezilor suma cerută de ei pentru transfer definitiv. Era pe undeva la 850.000 – 900.000 de euro. Nu o să dau atâția bani pentru că vreau să mă întind doar cât îmi permite plapuma. Am zis eu că o să ies la război cu avioane F16, dar nu pentru Sorescu.
Nu zic că băiatul nu ne-a ajutat în unele meciuri, dar în alte partide nu prea a fost ceea ce eu îmi doream de la el. Parcă zici că era aerian. Am eu alte piste pentru transferui bune. Nu uitați că le-am promis suporterilor că la anul noi vom câștiga campionatul”, a spus Gigi Becali, potrivit Prosport.
În acest sezon, Deian Sorescu a strâns 15 meciuri și două goluri la Rakow. În ianuarie a făcut pasul la FCSB, unde a fost constant titular: 18 partide jucate și două goluri înscrise.
Sorescu încheie sezonul campion în Polonia cu Rakow și vicecampion în România cu FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News