Virgil Ghiță poate fi marea surpriză a lui Mircea Lucescu! Fundașul, start de sezon excelent în Europa
Virgil Ghiță (26 de ani) este unul dintre cei mai apreciați fundași din Polonia, acolo unde evoluează de mai bine de doi ani, când a fost transferat de la Farul.
Apărătorul central născut la Pitești, de 1,86 m, are parte de momente foarte bune la KS Cracovia, fiind integralist în primele cinci etape scurse din prima ligă a Poloniei, din noua stagiune. Echipa pentru care joacă Ghiță este pe locul trei, cu 10 puncte, la egalitate cu Pogon (10 p) și Lech Poznan (10 p), ambele cu golaveraj superior.
Virgil Ghiță, în frunte în Polonia cu KS Cracovia!
La începutul acestui an, un anunț surprinzător a apărut în Ucraina, presa sportivă notând faptul că Dinamo Kiev era pe cale să facă o mutare interesantă, fiind pe listă Virgil Ghiță legitimat și acum în Polonia, la Cracovia, unde se pare că va rămâne cel puțin până la finalul anului.
Are evoluții foarte bune și a fost integralist în toate meciurile din campionat din noua stagiune, cinci la număr, dar a și marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Este pe locul 3 cu echipa în clasament și poate spera la o performață importantă în cariera lui, până acum având doar un trofeu, Cupa României, cu Viitorul Constanța, în sezonul 2018-2019.
- Sâmbătă, în ultima etapă din campionat, echipa lui Virgil Ghiță s-a impus în deplasare, scor 4-2 cu Jagiellonia.
Virgil Ghiță s-a impus de la început la KS Cracovia
De când a semnat cu Cracovia, Virgil Ghiță a bifat 82 de apariții și a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj, din postura de fundaș central, de nouă ori, dar a reușit să ofere și o pasă decisivă, în peste 7.000 de minute petrecute în echipamentul clubului polonez. În sezonul trecut a bifat 31 dintre meciuri și a marcat de patru ori. A ratat doar șase partide din totalul celor disputate de KS Cracovia.
Cotat la 1.5 milioane de euro conform site-urilor de specialitate, Virgil Ghiță e produs de Academia lui Gheorghe Hagi și a plecat de la Farul Constanța în februarie 2022 la Cracovia, pentru 1.2 milioane de euro.
Fundașul preciza că își dorește să îmbrace echipamentul naționalei prin prisma bunelor evoluții de la club acum câteva luni, să fie convocat și să joace la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania, dar nu a fost, până la urmă, parte din lot.
Virgil Ghiță, surpriza lui Mircea Lucescu la națională?
Poate fi prezent la următoarea acțiune a tricolorilor, pentru că Mircea Lucescu l-a trecut pe lista preliminară a stranierilor luați în calcul. Până acum, Ghiță are doar un meci pentru România, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, când juca 11 minute în partida cu Liechtenstein, care a avut loc pe 5 septembrie 2021.
VIDEO Mircea Lucescu a anunțat stranierii din lotul preliminar al naționalei pentru meciurile din Nations League
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News