Vlad Chiricheș, pus la zid de un cunoscut personaj al fotbalului italian: ”Poate produce dezastre”
Căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș, a fost ridiculizat de un fost fotbalist italian.
Fotbalistul lui Sassuolo trece printr-o perioadă dificilă, greșind flagrant în multe partide ale actualului sezon. Experimentatul fundaș care a îmbrăcat tricoul lui Spurs și al lui Napoli este des criticat de presa din Peninsulă.
Ultimul este Daniele Adani. Fostul fundaș, cu cinci selecții pentru naționala Italiei și prezențe în tricoul unor echipe precum Lazio, Brescia, Fiorentina, Inter, Ascoli, Empoli sau Sammartinese spune că fotbalistul român este un fundaș bun, dar care greșește grav.
„Chiricheș este un jucător tehnic, care își citește adversarul. Când are balonul la picior, poate să îți facă meciul perfect, îți oferă un plus de valoare. Dar când joacă având gândul în altă parte, poate produce dezastre, cum a fost cu Verona. Uneori este prea sigur de sine", l-a caracterizat Daniele Adani.
Ultima mare gafă a lui Chiricheș a avut loc aum nouă zile. În meciul dintre Sassuolo și Verona, din Serie A, acesta a comis o greșeală mare, făcând un henț în careu când echipa lui era condusă cu 2-1. Meciul s-a încheiat scor 4 -2.
"O naivitate foarte gravă la acel henț prin care i-a acordat un penalty Veronei imediat după golul marcat de Scamacca. Un duș rece", a scris Eurosport Italia. "A închis destul de bine zona centrală a defensivei, dar hențul făcut în careu cântărește mult, fiind o situație care putea fi evitată de un om cu experiență", a fost reacția Sassuolo News. Ambele publicații i-au acordat nota cinci lui Chiricheș, cea mai mică din echipă, la acel meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News