"Voi schimba echipa!" Florin Tănase a făcut anunțul momentului
Internaționalul român Florin Tănase (29 de ani) susține că nu este fericit de poziția în care este utilizat la Al-Okhdood, echipă din Arabia Saudită, unde a fost transferat în vara anului trecut.
Revenit în țară pentru acțiunea naționalei din luna martie, Tănase a declarat că joacă pe post de "închizător" în sistemul 5-4-1 al echipei, o poziție care îl îndepărtează de poartă și nu îi permite să își valorifice la maximum calitățile ofensive.
"Îmi merge bine prin prisma faptului că joc constant, dar nu sunt prea fericit cu poziția mea din teren", a spus Tănase pentru Digi Sport, adăugând: "Sunt departe de poartă și îmi doresc să joc mai aproape de atac."
Tănase vrea să schimbe echipa din vară
Florin Tănase a mai spus că se simte mai bine având un român alături la echipă (Andrei Burcă, 30 de ani) și că își dorește să revină mai aproape de casă în vară, când îi va expira contractul cu Al-Okhdood.
"Cu siguranță din vară voi schimba echipa, dar rămâne să văd unde voi juca în sezonul următor", a declarat Tănase. "Da, aș vrea să fiu mai aproape de casă."
Tănase a disputat 20 de meciuri pentru Al-Okhdood în acest sezon, marcând două goluri și oferind trei pase decisive. Cota sa de piață actuală este de 3,2 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News