EXCLUSIV „Am dat punga cu bani înapoi. Ne durea inima pe toți!” Dinamoviștii „Baresi”, „Cannavaro”, „Nesta”
Lucian Goian povestește pentru Sport.ro un episod inedit din cariera sa de fotbalist, mai precis de când juca pentru Dinamo.
- „Goe” a luat titlul, Cupa și Supercupa cu Dinamo, pentru care a jucat între 2004 și 2006 și între 2007 și 2010.
El spune că la echipa din „Ștefan cel Mare” s-a simțit cel mai bine: „Am luat și titlul, Cupă, Supercupă, am jucat în cupele europene. Chiar dacă au fost și momente grele, când am condus un campionat întreg și am pierdut titlul cu Urziceni. Dar când mergeau lucrurile bine, veneau suporterii la antrenamente și ne cântau cântece, ne ziceau „Baresi”, „Cannavaro”, „Nesta”.
Când era nasol, era nasol, adică atunci când eram pe 2 și dacă nu luam nici Cupa. Puteai să o bați pe Steaua și mai spălai puțin. Dacă ieșeai pe 3-4, era chiar nasol. Erau alte vremuri, alți fotbaliști, alți oameni de fotbal, care știau mult fotbal, care aduceau bani”.
Lucian Goian, la ora amintirolor cu Dinamo
Erau bani în fotbalul românesc în perioada în care Lucian a jucat pentru Dinamo. Salariile erau mari, iar primele pe măsură. Iată ce povestește despre acele vremuri interlocutorul nostru: „Erau bani, într-adevăr, se făceau transferuri pe bani, se întorceau jucători români din campionate puternice, Lobonț, Tamaș. Și erau și rezultate în cupele europene. Și Dinamo, și Steaua, și Rapid. Nu știu dacă o să mai prindem așa ceva”.
Lucian Goian amintește și despre performanțele lui Dinamo în cupele europene din acea perioadă: „Mai vorbesc cu foști coechipieri, cu foști adversari. Le povesteam că jucam cu Dinamo în grupele Europa League, ultimul meci, la Tottenham.
Era o grupă de 6 și se disputau 5 meciuri, nu se juca tur-retur, ci două acasă și trei afară sau trei acasă și două afară. Când am mers la Tottenham, eram calificați matematic, am fost acolo cu nevestele și prietenele. Era Mircea Rednic antrenor. Cred că va trece mult timp până când vom mai avea o situație din asta în fotbalul românesc”.
„La televizor e tot 5-1?”
Goe a evoluat și în acel istoric Dinamo – Everton 5-1, când „câinii” s-a calificat în grupele Europa League: „Am jucat fundaș dreapta, cu nea Ando antrenor. A fost 1-1 la pauză, iar în a doua repriză au intrat toate. A venit un prieten de la Suceava la meci și-mi spunea că un suporter dinamovist care stătea lângă el l-a sunat pe un prieten care era acasă și i-a zis: „Frate, te uiți la meci? Bă, la televizor e tot 5-1? Că aici e 5-1, dar mie nu-mi vine să cred”.
Lucian Goian: "Veneau banii înainte de meci, îi dădeau căpitanului de echipă"
L-am întrebat pe Lucian și despre prima de la acel meci. Era perioada în care se plătea cu punga!
„Nu mai mi-aduc aminte cât a fost bonusul, dar când obții un rezultat din ăsta și o calificare, nu te mai gândești la bani. Se dădeau prime bune atunci. Veneau banii înainte de meci, îi dădeau căpitanului de echipă. Când am pierdut calificarea cu Elfsborg, am făcut 1-1 acasă, căpitanul echipei a trebuit să dea înapoi punga după meci. Ne durea inima pe toți”.
Cine aducea punga? „Conducătorii. Așa ne stimulau. Bine, unii fugeau cu punga pe stradă după echipa adversă în acea perioadă”, face referire Goian la Gigi Becali, care a intrat și la pușcărie pentru premierea adversarilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News