EXCLUSIV „E un semnal clar că jucătorul e dorit!” Ciprian Marica, despre oferta turcilor pentru Ianis Hagi

„E un semnal clar că jucătorul e dorit!” Ciprian Marica, despre oferta turcilor pentru Ianis Hagi Stranieri

La scurt timp după ce Ianis Hagi și-a prelungit înțelegerea cu Glasgow Rangers, turcii scriu că fostul jucător al Farului este dorit de Galatasaray.

Ciprian Marica, unul dintre oficialialii Farului Constanța și apropiat al lui Hagi, este de părere că fiul „Regelui” nu va pleca din Regat în această iarnă, ba mai mult, consideră că o astfel de mișcare s-ar putea dovedi a fi o greșeală.

„Clubul îi prelungește contractul, lucru care dă un semnal clar că jucatorul e dorit. E bine să fii acolo unde ești dorit și acolo unde vii după o accidentare și nu ai o presiune în plus.

Ar fi păcat, zic eu, mai ales în acest moment, să plece de la Rangers. Eu cred că nu va alege să plece”, a spus Ciprian Marica la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Ianis Hagi a semnat de curând un nou contract cu Rangers

Internaţionalul român Ianis Hagi (24 de ani) a semnat un contract nou cu clubul scoţian de fotbal Glasgow Rangers la jumătatea lunii decembrie.

Hagi, care iniţial s-a alăturat clubului britanic sub formă de împrumut de la Genk, în ianuarie 2020, a avut un impact 'enorm' în lunile dinaintea suspendării sezonului din cauza pandemiei de Covid-19, inclusiv o dublă 'de neuitat' în revenirea cu Braga din Europa League.

Impactul avut în cele 13 apariţii a făcut ca Rangers să îl transfere definitiv în vara anului 2020, iar de atunci mijlocaşul român a mai disputat 73 de partide în toate competiţiile, marcând 15 goluri.

Ianis Hagi a avut un rol important în titlul cucerit de Rangers în Scoţia în sezonul 2020/21, cu opt goluri marcate şi numeroase pase de gol, însă ultimul său sezon s-a încheiat în ianuarie 2022 din cauza unei accidentări la genunchi.

Internaţionalul român a revenit recent la antrenamente, iar redebutul său este aşteptat cât de curând, el având de parcurs un program de recuperare meticulos, sub îndrumarea departamentului medical al clubului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!