„Îmi place caracterul lui!” Marius Șumudică a confirmat interesul pentru internaționalul român Deian Sorescu
Gaziantep s-ar fi înțeles cu fotbalistul român Deian Sorescu (26 de ani), iar acesta ar urma să se alăture miercuri clubului pregătit de Marius Șumudică.
Nemulțumit de minutele primite la Rakow, Deian Sorescu vrea să schimbe echipa cu speranța că „Șumi” va reuși să-l „revigoreze” pentru Campionatul European din Germania.
Marius Șumudică a confirmat interesul pentru Sorescu, însă nu a vrut să dezvăluie care este stadiul negocierilor dintre Gaziantep și jucător.
- Potrivit informațiilor apărute în presă, Sorescu ar urma să fie prezentat la Gaziantep în cursul zile de miercuri - mai multe detalii AICI.
„Deian este un jucător polivalent și în plus dispus la orice efort pentru a face performanță. În situația noastră, am nevoie de oameni cu foame de performanță.
Mie îmi place caracterul lui și sunt convins că dacă va veni alături de noi, el va fi pregătit sută la sută în vară pentru Campionatul European”, a spus Șumudică, potrivit Digisport.
- Rakow l-a transferat pe Erik Otieno, iar odată cu această mutare Deian Sorescu a ieșit din calculele polonezior.
În prima parte a sezonului actual, Deian Sorescu a bifat 24 de meciuri pentru Rakow, însă doar de 11 ori a fost titular, marcând un gol și oferind patru assist-uri.
1.20 milioane de euro este cota de piață a lui Deian Sorescu, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News