„Mihailă, e momentul să te hotărăști!” Jurnaliștii italieni, ultimatum pentru român. Cer să i se schimbe rolul în echipă
Valentin Mihăilă a intrat în vizorul jurnaliștilor italieni.
În acest sezon, Parma se află într-o situație drastică în Serie B. Elevii lui Giuseppe Iachini ocupă locul 12 în eșalonul secund, cu 23 de puncte după 18 etape și au șanse nule de a promova.
Odată cu regresul echipei, s-a detariorat și situația lui Dennis Man (23 ani) și Valentin Mihăilă (21 ani). Cei doi români erau văzuți pilonii de reconstrucție ai Parmei, doar că între timp, fostul jucătorul al FCSB-ului a încetat să mai fie titular, iar produsul Universității Craiova nu a putut fi la cel mai bun randament din cauza problemelor medicale.
Însă, jurnaliștii italieni încă mai cred în calitățile lui Valentin Mihăilă. Aceștia susțin că Giuseppe Iachini ar trebui să-l folosească pe postul de atacant, sau ca al doilea vârf, ci nu extremă.
„S-au adus multe nume pentru atac, Iachini însuși a dezvăluit necesitatea unei întăriri suplimentare pentru a finaliza pachetul ofensiv, dar dacă am avea deja soluția reală în echipă? Dacă este capabil să-l adapteze pe Mihăilă atacant, sau în orice caz al doilea atacant, ar fi adevăratul hit al anilor 90'.
Odată cu recuperarea lui Coulibaly, nou-venitul Costa, posibilitatea de a-l desfășura pe Delprato tot pe stânga și cu un Bernabè care trebuie descoperit, să-i ceară în continuare tânărului român să joace în bandă nu ar fi productiv pentru nimeni.
Iachini a precizat că vrea să parieze totul pe o apărare în 3, sau în 5, în funcție de interpretarea jocului”, notează publicația parmalive.com.
De asemenea, italienii au încredere că Mihăilă poate fi arma secretă pentru Parma în a doua jumătate a sezonului. Însă, îl atenționează că trebuie să fie mai implicat pentru a-și pune în evidență calitățile.
„Refuzul clubului la o ofertă importantă de la Sassuolo pentru Mihaila sugerează dorința de a paria pe băiat, după cum a confirmat și agentul Becali. Talentele și potențialul românului nu au fost niciodată puse la îndoială, golurile și oportunitățile create în jumătatea adversă sunt confirmarea acestui lucru.
Mihăila trebuie să se decidă acum ce va face când va crește și va avea posibilitatea să-și transforme sezonul, și pe cel al Parmei, într-unul pozitiv, devenind o carte prețioasă în pachetul antrenorului. Arma suplimentară pentru a doua jumătate a acestui an ar putea fi deja aici, trebuie doar să o doriți”, punctează jurnaliștii italieni.
În acest sezon, Valentin Mihăilă a bifat 12 meciuri pentru Parma în Serie B, în care a reușit să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News