Am intrat în luna „El Clasico”. SuperCotele pentru derby-ul Real – Barca din Cupa Spaniei (P)
Luna martie este cunoscută ca fiind luna femeii, însă în lumea SuperPariorilor, următoarea lună este destinată „clasicului” Spaniei, căci Real Madrid şi Barcelona vor disputa nu mai puţin de trei meciuri directe în următoarele săptămâni.
Al doilea episod din „El Clasico”, anul 2023, şi totodată primul meci din această serie de trei partide, va avea loc în manşa tur din Cupa Spaniei, o „dublă” în care cei doi giganţi din LaLiga se duelează pentru un loc în marea finală!
Descoperă SuperOferta pentru Real Madrid – Barcelona şi alege-ţi favorita!
Egalitate după primele două meciuri
Real Madrid şi Barcelona nu sunt la prima întâlnire din acest sezon. Nici măcar la a doua, pentru că aceea a fost în Arabia Saudită, în finala Supercupei Spaniei. Barcelona lui Xavi a fost cea care a câştigat primul duel direct din 2023 şi şi-a trecut în palmares un nou trofeu.
3-1 a fost rezultatul meciului de pe 15 ianuarie, acelaşi rezultat fiind înregistrat şi în meciul din turul campionatului, doar că s-a schimbat echipa câştigătoare. Real s-a impus cu 3-1 pe „Bernabeu” în ceea ce a fost a şasea victorie a lui Carlo Ancelotti împotriva clubului blaugrana.
Se respectă tradiţia? 16.00 este cota pentru scor corect 3-1, în timp 40.00 este cota pentru scor corect 1-3.
Barca, în scădere de formă şi cu absenţi de marcă
Barcelona lui Xavi este într-o mică stare de şoc provocată de ultimele episoade. Barca a fost eliminată din Europa League de Manchester United, bifând astfel „performanţa” de a părăsi două competiţii europene în acelaşi sezon. Doar că rezultatul de pe „Old Trafford” s-a simţit şi în întrecerea internă, acolo unde Barcelona a înregistrat o nouă înfrângere: 0-1 cu Almeria. În urma acestui rezultat, distanţa faţă de Real Madrid s-a micşorat la şapte puncte, iar pe 19 martie va avea loc meciul direct din campionat.
Dar nu doar scăderea de formă îi dă dureri de cap lui Xavi înaintea marelui derby cu Real. Fostul mijlocaş trebuie să gestioneze acest prim meci cu Real din seria celor trei fără golgheterul echipei, Robert Lewandowski, fără Pedri, geniul tactic de la mijlocul terenului şi fără Ousmane Dembele, jucătorul revitalizat de numirea lui Xavi pe banca tehnică a clubului.
Cine câştigă titlul în Spania? Intră la „Speciale” şi alege-ţi echipa favorită!
Cine marchează în Real – Barcelona?
Fără Robert Lewandowski şi Ousmane Dembele, Thibaut Courtois poate intra în derby mai liniştit. Cu toate acestea, absenţa principalilor oameni de gol din lotul lui Xavi nu înseamnă că Barcelona nu are forţa ofensivă de a înscrie împotriva lui Real Madrid.
Ferran Torres, jucător care însumează cinci reuşite pentru Barcelona în acest sezon, are cota 4.00 că va înscrie în Real – Barcelona.
În ceea ce priveşte tabăra lui Carlo Ancelotti, Karim Benzema este principalul suspect că va înscrie în poarta lui ter Stegen. Căpitanul lui Real a marcat 18 goluri în 25 de meciuri pentru „Los Blancos” în acest sezon şi are cota 1.95 că va înscrie în Real – Barcelona!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News