(P) Croatii vor o prima victorie la SuperEuro! Scotia le poate calca pe urme vecinilor englezi!
Rezultatele neașteptate au fost elementul surpriză al acestui Campionat European.
Ne bucurăm să vedem echilibru și spectacol în acest sezon SuperEuro, iar lupta pentru calificare în optimi continuă să ne surprindă cu un SuperMeci între Croația și Scoția.
Cele două echipe și-au păstrat șansa vie până în ultima etapă, iar croații vor fi nevoiți să bifeze o primă victorie în fața uneia dintre țările Regatului Unit. Meciul cu Anglia a fost un eșec pentru ei, însă au toate șansele în partida cu vecinii scoțieni să-și echilibreze balanța victoriilor. Din fericire pentru noi, Campionatul European ne aduce vechi rivalități, iar lupta croaților cu țările Marii Britanii continuă și în acest sezon. Află SuperPovestea duelurilor dintre Croația și selecționatele Marii Britanii și pune un SuperBilet pe meciul de azi cu Scoția. Înregistrează-te aici pe platforma Superbet și plasează pariurile direct de pe contul tău!
Debutul de coșmar i-a dat un pas în spate!
Surprinzător, Croația a debutat în acest sezon al Campionatului European împotriva celei mai puternice selecționate din Marea Britanie. Anglia a jucat fără milă, însă nici prestația selecționatei lui Dalic n-a lăsat de dorit. Cu toate acestea, scorul final a fost 1-0 în favoarea englezilor după reușita lui Raheem Sterling din minutul 57 al partidei, iar Croația pășea cu stângul în faza grupelor cu un eșec încă din primul meci. O astfel de înfrângere poate afecta considerabil moralul echipei, însă cu toții știm ce tărie de caracter au croații, iar cât timp șansele sunt pe masă, Modric și compania vor face tot posibilul să obțină calificarea. Mai au un singur pas până în optimi, iar în calea fericirii croate stă o singură victorie în meciul de azi cu Scoția. Dacă simți că dalmații vor da lovitura în această seară, aruncă o privire peste oferta Superbet și lasă-te curpins de magia SuperPariurilor.
Totul sau nimic cu Scoția!
Istoria celor două selecționate ne recomandă un duel pe cinste în această seară. Cu atât mai mult că selecționata lui Dalic are de luat o revanșă după înfrângerile suferite în timpul calificărilor de la Campionatul Mondial. Au trecut aproape 8 ani de la dubla victorie a Scoției (0-1, 2-0) și deși echipa Croației a evoluat mult în acești ani, înfrângerea a rămas, iar o revanșă le-ar prinde bine dalmaților atât pentru definitivarea poziției în clasamentul grupelor, cât și pentru moralul echipei. Orgoliul și calificarea sunt principalele mize, iar ambele echipe se află la o victorie distanță de scopul propus, calificarea. Presimt că va fi un meci pe cinste între cele două selecționate, iar golurile și fazele spectaculoase nu vor lipsi din arsenalul meciului. Tu ce părere ai? Crezi că-și vor spăla croații rușinea printr-o victorie în această seară?
Vestul Marii Britanii a fost cu ghinion!
Împotriva selecționatei Țării Galilor, Croația a avut un cuvânt de spus și s-a impus cu fiecare ocazie. Calificați și ei din Grupa A a acestui Campionat European, galezii s-ar putea revedea cu vechea rivală dacă aceasta reușește un miracol și se califică. Ar fi fabulos să vedem un duel între Bale și Modric, mai ales că Regatul Unit i-a dat de furcă Croației la fiecare competiție importantă. Ultima întâlnire dintre croați și galezi a fost în 2019, moment în care Croația s-a impus cu 2-1 în runda calificărilor la Campionatul European. A fost un meci pe cinste, iar returul s-a terminat la egalitate (1-1), după o prestație de vis a Țării Galilor. Dacă cele două echipe vor da lovitura în acest sezon, sunt șanse mari să revedem un meci al acestora. Până atunci, avem de savurat ultimele partide din faza grupelor. Descarcă aici aplicația Superbet și arată-ne biletele tale în Super Social!
Echipe probabile
Croația-(4-2-3-1)-Livakovic; Vrsaljko, Vida, Lovren, Gvardiol; Brozovic, Kovacic; Vlasic, Modric, Perisic; Petkovi
Scoția-(3-1-4-2)- Marshall; McTominay, Hanley, Tierney; O'Donnell, McGregor, Armstrong, McGinn, Robertson; Dykes, Adams
Autor: Silviu Elisei
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News