(P) Națiunile cu cele mai mari șanse să ajungă în „sferturile” Campionatului Mondial de Handbal, la startul grupelor principale
Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021 din Egipt intră de miercuri în a doua săptămână, după șapte zile în care surprizele nu au lipsit, dar cele mai multe dintre favorite sunt în grafic pentru a ajunge în sferturile de finală.
După ce s-au încheiat 50% din totalul de 96 de partide programate la turneul final, sunt etichetate și două revelații, Ungaria și Rusia, care au răsturnat calculele hârtiei și au câștigat grupele din care au făcut parte. Deschide cont online la Superbet.ro și pariază pe sporturile tale preferate!
Pandemia de COVID-19 a fost una dintre provocările majore inclusiv pentru organizatorii Campionatului Mondial din Egipt, iar retragerea Capului Verde în plină competiție reprezintă probabil punctul negativ al turneului final de până acum. Marile puteri din Europa susțin că reprezentanta Africii nu ar fi trebuit să fie acceptată în competiție, din moment ce s-a știut dinainte de turneu că se confruntă cu un focar de infecție și a făcut deplasarea cu 11 jucători.
Pe parcurs, lotul s-a redus la 9 handbaliști, astfel că a devenit imposibil să mai joace cu Germania și Uruguay. Acest forfait a Capului Verde a condus și la calificarea debutantei Uruguay în grupele principale ale turneului final. Așadar, avem o premieră în istoria competiției, o participantă care a pierdut primele două jocuri la o diferență de 55 de goluri în total, a prins bilet câștigător pentru turul 2. Prinde cea mai bună ofertă din România pentru grupele principale de la Mondialul de handbal masculin!
Grupa 1: Ungaria 4p, Spania 3p, Germania 2p, Polonia 2p, Brazilia 1p, Uruguay 0p
Calificarea startului Uruguay în Grupa 1 asigură practic un avantaj viitoarelor adversare, Spania, Polonia și Brazilia. Pe măsură ce intensitatea crește, aceste trei națiuni vor beneficia de o „zi liberă”, pentru că nimeni nu-și imaginează că sud-americanii ar putea încurca pe cineva. Inclusiv selecționerul naționalei Uruguay a admis faptul că se așteaptă la trei înfrângeri în această fază a competiției. Așadar, bătălia în Grupa 1 pentru două locuri în sferturile de finală s-a redus la cinci echipe.
Ungaria este singura reprezentativă care a venit cu maximum de puncte în această grupă, victoria cu Germania (29-28) oferindu-i o șansă imensă de a pătrunde între cele mai bune opt națiuni din lume. Pentru a concretiza acest vis, selecționata maghiară ar avea nevoie de două victorii din partidele cu Spania, Brazilia și Polonia. Vezi și oferta de Pariuri Speciale pentru cele mai tari meciuri de la Mondialul de handbal masculin!
Spania a fost în postura unei surprize neplăcute la primul joc, după 29-29 cu Brazilia, dar acum este favorită să termine pe locul 1 în Grupa 1, fiind deja sigură de încă 2 puncte cu Uruguay. Ungaria și Polonia se vor lupta probabil pentru locul 2, în timp ce Germania, deși nu și-a spus ultimul cuvânt, va plăti tribut pentru faptul că mai mulți jucători cheie din apărare au spus pas participării la Mondialul din Egipt.
Grupa 2: Danemarca 4p, 2. Croația 3p, Qatar 2p, Argentina 2p, Japonia 1p, Bahrain 0p
Japonia a produs probabil cel mai neașteptat rezultat din Egipt, un 29-29 cu Croația, dar această parte de tablou are două mari candidate pentru calificarea în sferturile de finală. Prima este Danemarca, deținătoarea titlului, care a realizat o medie de 34,6 goluri per joc în prima fază a competiției, victoriile fiind la o diferență medie de 15 goluri. Doar două adversare i-ar putea contesta, teoretic, un loc în Top 8, Croația și Qatar. Meciul direct dintre aceste două națiuni a fost câștigat de europeni cu 26-24, astfel că Duvnjak & Co au trecut peste acel semieșec cu selecționata niponă și au toate șansele să meargă alături de Danemarca mai departe.
Așadar, Croația este a doua candidată pentru un loc în sferturile de finală, iar confruntarea cu Danemarca va fi o veritabilă finală. Va fi cel mai probabil singurul mare punct de atracție din Grupa 2 și a doua mare „finală” înaintea „sferturilor”.
Grupa 3: Portugalia 4p, Franța 4p, Islanda 2p, Norvegia 2p, Elveția 0p, Macedonia de Nord 0p
Prima „finală” a Campionatului Mondial a fost Franța – Norvegia 28-24, rezultat în urma căruia „Experții” sunt deja cu un pas în fazele eliminatorii. În Grupa 3, bătălia pentru primele două locuri se reduce teoretic la trei naționale, Franța, Norvegia și Portugalia. Cele trei reprezentative au fost adversare și la Euro 2020, iar pierzătorii au fost atunci francezii.
Acum, sextupla campioană mondială are mai multe variante de calificare. Fără a se forța, Franța poate merge mai departe și cu o înfrângere la 3 goluri în fața Portugaliei, cu condiția să învingă Islanda, adversara care îi mai poate strica anumite calcule. Așadar, Norvegia – Portugalia, meci programat chiar miercuri de la ora 21:30, devine vital pentru ambele reprezentative, în tentativa de a obține un loc în fazele KO.
Grupa 4: Suedia 4p, Rusia 3p, Egipt 2p, Slovenia 2p, Belarus 1p, Algeria 0p.
Grupa 4 este cea mai echilibrată dintre cele patru serii în Main Round și asta ca urmare a faptului că principalele favorite în turul preliminar, Egipt (Grupa G) și Slovenia (Grupa H), au suferit câte o înfrângere și au terminat pe locul 2. Gazdele competiției au cedat la mare luptă cu Suedia (23-24), în timp ce Slovenia a fost surprinsă de Rusia (25-31), a doua revelație a turneului final după Ungaria. Este greu însă de imaginat că Egipt și Slovenia pot fi eliminate la „pachet” după grupele principale și cel puțin una este așteptată să revină.
Suedia are un avantaj, dar slovenii, rușii și gazdele vor da probabil totul pentru a ajunge în sferturile de finală. Așadar, în Grupa 4 vom avea în fiecare etapă cel puțin un meci cu mare miză până la finalul acesteia.
Așadar, sunt premise mari ca șapte locuri din opt în primul tur KO (cel puțin) să fie ocupate de reprezentantele Europei și la acest Campionat Mondial. Spania, Danemarca, Croația și Franța nu vor lipsi foarte probabil din Top 8. Pentru celelalte patru locuri anticipăm o luptă între Ungaria vs Polonia, Norvegia vs Portugalia și o confruntare în patru în Grupa 4, cu Slovenia, Egipt, Suedia și Rusia.
Copiază gratuit în SuperSocial biletele care-ți plac și în care crezi!
Iar experiența ta de parior trece într-o nouă dimensiune, atunci când intri și în SuperSocial! După ce îți instalezi gratuit aplicația de pariuri sportive, setează-ți și profilul pe SuperSocial, rețeaua de socializare a celor care iubesc pariurile sportive. Poți vedea cine sunt cei mai experimentați, cine sunt cei mai inspirați, poți vedea și plasa și tu biletele lor, poți distribui și biletele tale, îți poți face noi prieteni și te poți afirma în cea mai tânără comunitate de pariori din România! Mai mult, îi poți întâlni pe ambasadorii Superbet, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Gică Craioveanu și Florin Răducioiu, dar poți descoperi și persoane necunoscute, ca tine, dar care te pot inspira maxim prin biletele plasate și modul original în care le gândesc!
Recent, doi pariori au copiat un bilet ce i-a impresionat și au câștigat sume impresionante! Vezi aici seriile (8959-RCK0R, respectiv 8945-BP7YY8) și le poți verifica pe site-ul Superbet.ro, în câmpul „Verificare bilet” plasat în dreapta sus, sub butoanele de intrare în cont & înregistrare.
#PariemPeBine #ÎmpreunăSuntemSuper #SuperSocial
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News