Victoria le-a adus „studenților” al treilea succes al sezonului împotriva rivalei și i-a dus la un singur punct în spatele CFR-ului.

Andrei Artean a numit cel mai respectat jucător de la "U" Cluj

Alexandru Chipciu (35 de ani), căpitanul lui U Cluj, a ajuns la 100 de meciuri în tricoul alb-negru în Superliga, fiind primul jucător care atinge această bornă în ultimii 26 de ani. În actualul sezon, are 30 de meciuri, cu două pase decisive.

„Alex este simbolul echipei. Toți îl apreciază, e foarte bun. Ne bucurăm că am câștigat”, a declarat Andrei Artean după meci.

Chipciu a ajuns la U Cluj în 2022, după despărțirea de CFR, echipă cu care a câștigat trei titluri. De-a lungul carierei, a mai evoluat la FCSB, Anderlecht, Sparta Praga și FC Brașov și are 48 de selecții la naționala României.

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău ocupă acum locul 4, cu 29 de puncte, unul mai puțin decât CFR Cluj, iar lupta pentru podium este extrem de echilibrată.

Andrei Artean: "E foarte strâns campionatul"

"E o echipă foarte bună, în creștere. CFR venise după o perioadă foarte bună; dacă ne băteau, treceau pe primul loc. Știți ce înseamnă CFR, eu știu ce înseamnă, că am fost acolo, cunosc mentalitatea domnului Petrescu.

Mă bucur că am făcut atâta lume fericită. Veneam după un meci ratat la Craiova, voiam să arătăm că a fost un joc foarte prost al nostru și ne bucurăm că ne-a ieșit în seara asta.

E foarte strâns campionatul, încercăm să ne bucurăm de acest play-off. Am intrat, acesta a fost obiectivul, nu vrem să fim doar o echipă care trece prin play-off, vrem să arătăm ce putem face.

A fost o atmosferă incredibilă. Sincer, pentru meciuri de genul acesta te naști și astfel de meciuri te fac să vrei să fii fotbalist", a mai spus Andrei Artean, după meci.