Pe lângă Cristi Mihai (20 de ani), deja transferat de Dinamo începând din sezonul următor, ”câinii” vor să-l transfere și pe Alexandru Musi de la FCSB, de care Gigi Becali vrea să scape.
Pentru a-l aduce la Dinamo, șefii clubului trebuie să plătească o sumă de bani în schimbul acestuia. Gigi Becali s-a arătat chiar deschis lța negocieri cu rivala din ”Ștefan cel Mare”.
Andrei Nicolescu, despre Musi: ”Poate fi suma corectă”
Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a spus că suma de 300.000 de euro ar putea fi ”corectă” pentru transferul lui Musi, pentru care ”roș-albii” și-au făcut interesul public.
„(n.r. - 300.000 este suma corectă pentru Musi?) Pentru noi poate fi o sumă corectă, da. Acum nu știm… ce-și dorește FCSB-ul, deci nu am cum eu să le stabilesc politica!”, a spus Nicolescu, la Fanatik.ro.
Revenit la FCSB în vară, după ce a fost împrumutat la Petrolul Ploiești în sezonul precedent, Musi a evoluat în 31 de partide pentru campioana en-titre, majoritatea din postura de rezervă.
Nu a reușit să se impună în primul ”11”, dar cu toate acestea și-a trecut în cont trei reușite, în toate competițiile.
Ce jucători mai vrea să transfere Dinamo
Conform infirmațiilor Sport.ro, alți jucători remarcați de Andrei Nicolescu și departamentul de scouting de la Dinamo sunt Alexandru Oroian (24 de ani) de la FC Hermannstadt, care poate acoperi ambele benzi ale liniei defensive, dar a jucat și pe poziții mai avansate, Xian Emmers (25 de ani), căruia nu i s-a propus prelungirea înțelegerii cu Rapid, după neînțelegeri cu Marius Șumudică, și Marius Corbu (22 de ani), care nu a reușit să se impună la APOEL Nicosia și ar putea fi adus sub formă de împrumut.
În locul lui Golubovic, Dinamo ar dori să-l aducă pe Robert Popa (22 de ani), care fusese împrumutat de FCU Craiova la UTA Arad, dar a avut un conflict cu antrenorul Mircea Rednic. În plus, clubului i s-au propus mai mulți jucători cu experiență din spațiul ex-iugoslav, care evoluează ca fundași centrali și atacanți centrali.