La finalul meciului, atacantul ardelenilor a avut un mesaj pentru viitoarele adversare ale Universității Cluj, susținând că își dorește ca în play-off să marcheze cât mai multe goluri.
- În play-off, Universitatea Cluj se va duela cu FCSB, Universitatea Craiova, CFR Cluj, Dinamo și Rapid.
Thiam, hotărât să marcheze cât mai mult în play-off
"Suntem dezamăgiți, am marcat devreme și nu am păstrat avantajul. (n.r. Despre gol) Mereu îi zic lui Masoero să joace în spatele apărătorului. Am fost foarte fericit să marchez. Nu am un număr de goluri pentru play-off, vreau cât mai multe. Cum am spus mereu, echipa este cea mai importantă.
A fost greu să menținem avantajul, pentru că Farul ne-a pus probleme. A fost dificil. Au jucat bine în repriza a doua.
Jucăm pentru astfel de meciuri, precum cele de care vom avea parte în play-off. Este prima oară când suntem calificați și vom face totul. Eu sunt competitiv, vreau să visez și sper la rezultate foarte bune", a spus Mamadou Thiam.
Farul venea după două înfrângeri consecutive, iar Universitatea după un eșec acasă cu FC Botoșani.
În tur, scorul a fost identic, 1-1.