Astfel, Dinamo a pus capăt unei serii de trei meciuri fără succes. Golurile lui Eddy Gnahore și Cătălin Cîrjan au adus liniștea pentru „câini”, care continuă să spere la un final de sezon mai bun.
Cătălin Cîrjan a intrerupt interviul
După meci, Cătălin Cîrjan a oferit un interviu în care a vorbit despre joc și despre obiectivele echipei, însă, înainte de final, a ținut să transmită un mesaj special.
"Vreau să îi dedic această victorie colegului meu Licsandru. Trecere printr-o perioadă grea și sper să revină cât mai repede", a spus Cîrjan.
Cristian Licsandru, mijlocașul de 21 de ani al lui Dinamo, a suferit o accidentare gravă la genunchiul stâng în cantonamentul din Antalya și a fost operat recent.
Clubul a anunțat că recuperarea va dura câteva luni, iar jucătorul ar putea reveni spre finalul sezonului.
"Știam că vom întâlni o echipă foarte bună"
"Știam că vom întâlni o echipă foarte bună, în prima repriză s-au apărat foarte bine. Nu ne-au pus foarte multe probleme, a doua repriză am început-o foarte bine, am reușit să marchez și cam asta a fost meciul. Suntem bucuroși că am terminat așa, din păcate am pierdut meciul cu Farul aici, am pierdut o serie lungă fără înfrângere.
Să fiu sincer, îmi place mai mult pe Arena Națională, e terenul foarte bun. Cred că suntem niște caractere puternice la Dinamo, toată lumea se gândește să termine tot mai sus. Intrăm la fiecare meci să luăm cele 3 puncte.
(n.r - ce națională va reprezenta?) Nu pot să vă dau răspunsul ăsta, aștept să văd și eu, am să îmi fac treaba cât mai bine în următoarele două meciuri", a mai spus Cîrjan.