Astfel, CFR ajunge la 50 de puncte și urcă pe locul doi în clasamentul din Superliga României, la un singur punct în urma liderului U Cluj.
GALERIE FOTO CFR Cluj - Petrolul 2-0 | Ardelenii se impun și ajung la un punct de rivala U Cluj

CFR Cluj a învins-o cu 2-0 pe Petrolul Ploiești în etapa a 28-a din Superliga României.
CFR Cluj, la un punct de liderul U Cluj
După o primă repriză în care echipa antrenată de Dan Petrescu a fost urmărită de ghinion, după ce autogolul lui Denis Radu a fost anulat după un fault în atac al ardelenilor, iar Louis Munteanu a ratat inexplicabil un penalty, CFR Cluj a dominat complet a doua repriză.
Ardelenii au deschis scorul în minutul 48, după o respingere greșită a lui Paul Papp. Korenica a șutat din prima din afara careului și l-a învins pe Bălbărău. În minutul 72, portarul ”Găzarilor” a greșit la execuția din careu a lui Kamara.
CFR Cluj - Petrolul 2-0
Min. 72: GOOOL CFR CLUJ! Louis Munteanu îi pasează excelent lui Kamara în careu, acesta șutează printre Bălbărău și bara laterală și înscrie pentru 2-0.
Min. 69: Ocazie CFR Cluj! Emerllahu șutează din careu, dar Denis Radu respinge în corner.
Min. 63: Ocazie CFR Cluj! După o lovitură liberă executată bine de clujeni, Kamara se înalță în careu și trimite cu capul, dar nimerește bara transversală.
Min. 48: GOOOL CFR CLUJ! Papp respinge greșit o centrare, iar balonul ajunge la Korenica în afara careului, acesta șutează din prima și îl învinge pe Bălbărău.
Min. 46: Startul reprizei secunde!
Min. 45+4: Finalul primei reprize!
Min. 41: Penalty ratat! Louis Munteanu șutează peste poartă.
Min. 40: Penalty pentru CFR Cluj! Irobiso faultează în careu, iar arbitrul arată spre punctul de la 11 metri.
Min. 39: Ocazie CFR! Bolgado șutează puternic din careu, dar Bălbărău respinge în corner.
Min. 34: Gol anulat pentru CFR Cluj! Korenica centrează din corner, Bolgado deviază cu capul, mingea îl lovește pe Radu și intră în poarta lui Bălbărău. Golul este anulat la VAR pentru un fault în atac al lui Bolgado.
Min. 25: Ocazie CFR Cluj! Camora centrează, Postolachi deviază, iar mingea ajunge la Munteanu care trimite slab spre poarta ploieștenilor, dar Bălbărău reușește să rețină.
Min. 24: Ocazie Petrolul! Radu îi pasează în careu lui Gicu Grozav, care trimite spre poartă, mingea este deviată și se îndreaptă spre poarta ardelenilor, dar Hindrich respinge.
Min. 8: Ocazie CFR Cluj! Postolachi șutează în forță cu dreptul din afara careului, dar trimite pe lângă poarta lui Bălbărău.
Min. 6: Ocazie Petrolul! Jyry șutează din prima după o repunere a lui Ricardinho, dar mingea trece peste poarta ardelenilor.
Min. 1: Începe meciul!
CFR Cluj: Hindrich - Simao, Bolgado, Ilie, Camora - Korenica, Djokovic, Păun - Nkololo, Munteanu, Postolachi
- Rezerve: Popa, Abeid, Iacob, Țîrlea, Graovac, Sinyan, Emerllahu, Name, Fica, Șfaiț, Kamara, Juric
Petrolul: Bălbărău - Ricardinho, Papp, Huja, Radu - Keita - Gheorghe, Mateiu, Jyry, Grozav - Irobiso
- Rezerve: Eșanu, Stănica, Tolea, Boțogan, Rădulescu, Bratu, Demirel, Răducanu, Ludewig
___________________________________________________________________________________________________
CFR Cluj se află pe locul 4 în clasament, cu un parcurs solid în acest sezon: 12 victorii și 11 egaluri în 27 de etape, cu un golaveraj de 47:31. Acasă, clujenii au obținut șapte victorii și trei remize în 13 meciuri, cu 27 de goluri marcate și 20 primite. Ultimul lor meci, cu Poli Iași, s-a încheiat la egalitate, 1-1.
Petrolul ocupă locul 8, având un sezon echilibrat: opt victorii, 13 egaluri și șase înfrângeri în 27 de partide, cu un golaveraj de 28:26. În deplasare, „lupii galbeni” au câștigat trei meciuri și au remizat de șase ori în 13 întâlniri, cu 13 goluri marcate și 18 primite.
Istoria recentă a confruntărilor directe este dominată clar de CFR Cluj, care s-a impus în patru din ultimele cinci dueluri cu Petrolul, în timp ce un meci s-a terminat la egalitate. Ultima întâlnire, din octombrie 2024, s-a încheiat 0-0.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News