Tuttomercatoweb anunța interesul lui FCSB pentru atacantul italian Leonardo Pavoletti în noiembrie 2014, când fotbalistul se afla sub contract cu Sassuolo, atunci în Serie A. 

În cele din urmă însă, Pavoletti alegea în perioada de mercato oferta venită de la Genoa și, după două sezoane foarte bune în Serie A (20 de goluri în 35 de meciuri), atrăgea atenția celor de la Napoli, care îl transferau pentru o sumă de 18 milioane de euro!

Leonardo Pavoletti este acum căpitanul lui Cagliari

Nu a convins la napoletani și, din august 2017, atacantul evoluează la Cagliari, unde a devenit căpitanul echipei și pentru care a jucat inclusiv în ultima etapă, la cei 36 de ani ai săi, în extraordinarul 0-0 din deplasare de sâmbătă cu Atalanta, echipă care se luptă pentru titlul de campioană a Italiei cu Napoli și Inter Milano.

Ca jucător al lui Cagliari, Pavoletti a bifat și singurul său meci în naționala Italiei, un 6-0 cu Liechtenstein din preliminariile EURO 2020, în care a și înscris golul care a stabilit scorul final.

Unicul gol marcat de Leonardo Pavoletti la naționala Italiei